Amza Pellea a murit de cancer la 53 de ani. Viciul care l-a ucis și povestea iradierii
S-au împlinit 39 de ani de când Amza Pellea a plecat dintre cei vii, dar este unul dintre acei actori emblematici care nu părăsește amintirea românilor nici la zeci de ani de la moarte.
Marele actor oltean a trecut în neființă la doar 52 de ani, după ce a fost răpus de cancer, dar a existat și o poveste mult mai controversată privind cauza morții lui.
La aproape 40 de ani de la moartea lui Amza Pellea, este încă greu să găsești un român care să nu-l știe cel puțin pentru interpretarea lui Nea Mărin, din comedia de succes ”Nea Mărin Miliardar”.
Marele actor a avut o carieră impresionantă și a interpretat personaje care dăinuiesc în timp chiar dacă a fost răpus de cancer la numai 52 de ani.
Amza Pellea a murit de cancer pulmonar la 52 de ani, pe 12 decembrie 1983
Pe 12 Decembrie 1983, Amza Pellea își dădea ultima suflare la numai 52 de ani. În mod oficial, cauza morții ar fi fost evoluția rapidă a unui cancer pulmonar cu care actorul ducea o luptă de ceva timp. Totuși, au existat și teorii potrivit cărora, moartea lui ar fi fost premeditată de Securitatea comunistă.
Se spune că Amza Pellea fuma foarte mult
De curând, fiica marelui actor, Oana Pellea, a transmis un mesaj care pare să confirme că viciul care i-a adus în cele din urmă moartea tatălui ei a fost fumatul. Se pare că una dintre dorințele lui pe patul de moarte a fost ca fata lui să se lase de fumat.
„Tata meu. Trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima data. Trăgea din țigară ca și cum știa ca viața e scurta și merita arsa și cheltuită…Trăgea din țigară pana la capăt, pana ardea toată…cum si-a ars superb viața.Când a murit m-a rugat doua lucruri!
1. Sa am grija de mama
2. Sa mă las de fumat.”,
a scris Oana Pellea, pe Facebook, în cadrul unui mesaj în care face apel către fumători pentru a se lăsa de acest viciu.
A fost Amza Pellea iradiat?
După moartea lui Amza Pellea s-a zvonit că totul ar fi fost premeditat de Securitate. Astfel, deși avea cancer, a apărut povestea unei iradieri ordonate de Securitate care i-ar fi accelerat evoluția bolii.
Popularitatea actorului ar fi fost unul dintre motive, pentru că Ceauşescu nu concepea ca cineva să fie mai cunoscut decât el, iar cel de-al doilea motiv ar fi fost reprezentat de o poantă abil strecurată de Amza în timpul interpretării
Intr-un spectacol, a monologului lui Nea Mărin în care ar fi spus „Leana lu` Zăpăcitul din capul statului”. Această replică l-ar fi enervat pe dictator
Deși nu sunt dovezi clare în acest sens, chiar și fiica lasă loc acestei variante.
Tată, 39 de ani de când te ai mutat la Domnul… Cu trecerea timpului… dorul se mărește, cuvintele îşi pierd sensul… cu trecerea timpului nu-mi mai rămâne nimic decât iubirea asta ce îmi explodează în întreaga ființă.
Îți mulțumesc că te-ai cuibărit în mine şi te simt în fiecare clipă a vieții mele! Dumnezeu să te ţină în Lumina Lui! Te iubesc, tată! Oameni buni, vă mulțumesc că nu l uitați şi că îl iubiți.
Prin iubirea voastră AMZA CONTINUĂ SĂ TRĂIASCĂ.. Aprindeți o lumânare şi oferiți un pahar de apă în memoria lui. Dumnezeu ne răsplătește după iubirea ce o răspândim în jur. Vă mulțumesc!”, a scris Oana Pellea.