Ciclonul polar care a devastat Europa a intrat în România: cât va ține valul de ger crâncen. Temperaturi de -15 grade
iclonul polar care a făcut prăpăd în Europa a ajuns pe teritoriul României. Duminică, efectele se vor resimți în special în zona Moldovei, acolo unde maximele nu vor depăși -2 grade. De luni, gerul se va instala în toată România și vom avea temperaturi negative cu o medie de -5, -6 grade, iar marți și miercuri temperaturile vor coborî până la -15 grade.
Luni, 8 ianuarie, răcirea va fi de interes pe întreg teritoriul țării, pentru că la nivelul maximelor vorbim de valori negative, iar la nivelul minimelor minime foarte coborâte de -10 -15° nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, dar și în zonele mai joase din zonele centrale și nordice ale țării, în timp ce în sud și sud-est orbim de temperaturi negative spre -5, -6°C.
În același timp, răcirea vine la pachet și cu posibilitatea ca precipitațiile, la început sub formă de ploaie, să se transforme treptat în ninsori mai abundente în zona montană, acolo unde și intensificările de vânt vor fi susținute și vom vorbi de viscol.
”Va fi ger, pentru că vom vorbi de temperaturi, luni, care vor caracteriza o vreme geroasă, în special noaptea şi dimineaţa, dar şi pe parcursul zilelor. Luni, cel puţin, maximele vor fi predominant negative în aproape toată ţara, cu cele mai coborâte valori maxime, -10 (grade Celsius – n.r.) în nordul Moldovei, în depresiunile din estul Transilvaniei, până la cel mult zero, un grad, local în sud-vestul Olteniei. Iar marţi dimineaţă şi miercuri dimineaţă este posibil să consemnăm vârful acestui episod din perspectiva celor mai geroase nopţi şi dimineaţă, pentru că minimele vor coborî până la -15, posibil -20 de grade în condiţiile în care vom avea şi strat de zăpadă”, a anunţat la TVR Info, directorul ANM, Elena Mateescu.