1.750.000 de timbre de acciză false, descoperite la Calafat
1.750.000 de timbre de acciză pentru țigarete, specifice Ucraina, despre care se crede că sunt false, au fost descoperite de către poliţiştii de frontieră din Calafat.
Joi seară, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni turci, ambii în vârstă de 43 de ani, conducând fiecare câte un ansamblu rutier.
Șoferii transportau conform documentelor prezentate, fructe încărcate din Turcia și care erau destinate unor societăți comerciale din Polonia.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit în cabinele celor două mijloace de transport, mai multe cutii din carton care conţineau timbre de acciză pentru țigarete, specifice Ucrainei, susceptibile a fi false.
Totodată, cei doi șoferi turci nu au putut prezenta documente de proveniență pentru aceste timbre.
„În acest context, polițiștii de frontieră sprijiniți de către reprezentanți ai Biroului Vamal Calafat, au procedat la inventarierea bunurilor în cauză, rezultând o cantitate de 1.750.000 timbre de acciză pentru țigarete.
Produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către reprezentanții Biroului Vamal Calafat, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de cei doi șoferi pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale”, informează Poliția de Frontieră.