Sărbătoarea Sfântului Andrei sau Ziua Lupului. Tradiții și obiceiuri românești: Ce se face în 29 și 30 noiembrie. Cum se văd scene din VIITOR

Sărbătoarea Sfântului Andrei sau Ziua Lupului. Tradiții și obiceiuri românești: Ce se face în 29 și 30 noiembrie. Cum se văd scene din VIITOR

Sfântul Andrei, prăznuit pe 30 noiembrie, a propovăduit creştinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad. Apostolul a botezat greci şi geto-daci din aceste teritorii şi a hirotonit primii episcopi şi preoţi, aşa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare.

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Petru şi Andrei au renunţat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit "pescari de oameni". Sfântul Andrei este numit şi "Cel dintâi chemat", deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc".

Vezi și: Cine a fost Sfântul Apostol Andrei, prăznuit pe 30 noiembrie. Este considerat ocrotitorul României

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

Pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.

În tradițiile românești, ziua Sfântului Andrei este supranumită și Ziua Lupului. În tradiția populară se spune că lupii coboară din munte și se adună în haite de câte doisprezece. Pe 30 noiembrie, oamenii se fereau a rosti numele acestor animale (astfel încât să nu se întâlnească cu ei în următorul an).

Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc. Dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărita.

În noaptea de Sf. Andrei, ca să-şi viziteze ursitul, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita. Unele fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, turtițele sunt mâncate de fete, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea.

Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc.

"Sfinte Andrei / Scoate-i chipul în faţa apei / Ca în vis să-l visez/ C-aievea să-l văz!"

Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. Când faţa apei este luminată bine, fata zice: ”Sfinte Andrei, Scoate-i chipul în faţa apei, Ca în vis să-l visez, C-aievea să-l văz!". Atunci, apa din fântână se tulbură şi fata îşi vede, se spune, chipul ursitului. Unele îşi fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuţite şi o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce s-au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi apoi se descântă.

Tot în seara de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli pline cu căpățâni de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc şi râd în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a-l sfinţi preotul. Acest usturoi se pune pe policioară la icoane.

Pe Valea Marei, fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată afla ursitul. Pentru a ştii cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care, după ce este gata de frământat, sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumătate pusă în ştergar sub pernă până dimineaţa. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apa de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aştepte.

Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu câte o lumânare în fiecare mână, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tânăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor.