Fermierii care folosesc ingrasamant de grajd pentru fertilizarea terenurilor agricole risca amenzi de pana la 100.000 RON

Fermierii care folosesc ingrasamant de grajd pentru fertilizarea terenurilor agricole risca amenzi de pana la 100.000 RON
Deocamdata controalele au inceput la Constanta dar nu este exclus ca ele sa fie extinse la nivelul intregii tari.
Garda de Mediu Constanţa a transmis, marţea trecuta, că mirosul degajat de la împrăştierea gunoiului de grajd, pe terenurile agricole, de către fermieri, le poate aduce acestora amenzi cuprinse între 7.500-15.000 lei pentru persoanele fizice sau între 50.000-100.000 lei pentru persoanele juridice.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, începând din data de 18 septembrie, a fost sesizat un miros neplacut în doua zone din Constanţa şi pe bulevardul I. C. Bratianu înspre localitatea Valu lui Traian. „Imediat s-a deplasat echipa de permanenţă. Echipa de control a sesizat în zona de la intrare în oraş dinspre Valu lui Traian miros de gunoi de grajd. Sursa posibila a mirosurilor ar putea fi împrăştierea gunoiului de grajd pe solele agricole.”, transmite sursa citată pe Facebook. La verificarile în teren au participat şi reprezentanţii Politiei Locale Constanţa şi Valu lui Traian pentru identificarea sursei generatoare de disconfort olfactiv. „Până la stabilirea exactă a sursei mirosului, atragem atenţia persoanelor fizice sau juridice care nu iau măsuri de diminuare sau de stopare a surselor generatoare de disconfort olfactiv, că pot fi sancţionate contravenţional cu amendă cuprinsă între 7.500-15.000 lei pentru persoanele fizice sau între 50.000-100.000 lei pentru persoanele juridice”, avertizează Garda de Mediu Constanţa. Legea care prevede astfel de amenzi este cea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 613 din 13 iulie 2020, cunoscută ca Legea mirosurilor.