Drumul Craiova - Cetate , realizat de Consiliul Judetean pe fonduri europene , aproape de finalizare
Drumul care leagă orașul Craiova de localitatea Cetate este aproape gata. Artera de 67 de kilometri este realizată la standarde înalte de siguranță, iar investiția a fost de 33 de milioane de euro, dintre care 32 fonduri europene. Proiectul Consiliului Județean (CJ) Dolj, include elemente precum balustradă de delimitare, zonă pietonală și piste pentru biciclete.
Vicepreședintele CJ, Mihai Adrian Neațu a prezentat joi drumul, de la fața locului, oferind detalii despre investiție, dar și despre momentul în care drumul va fi complet terminat.
„Drumul care leagă Craiova de Cetate este unul drum de 67 de km. Acest drum a fost reabilitat complet pe fonduri europene. Am atras un buget de 32 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile. Valoarea integrală a proiectului este de 33 de milioane de euro. Proiectul respectă absolut toate normativele de siguranță rutieră și pietonală. Există o balustradă de delimitare între partea carosabilă și partea pietonală și pista de biciclete. În acest moment, acest sector de drum pe care ne aflăm va fi gat aîn circa o lună și jumătate. Mai avem de făcut marcajele rutiere”, a spus vicepreședintele CJ.
Craiova – Cetate, pe bicicletă!
Drumul Craiova – Cetate beneficiază, de asemenea, de un atu inovator pentru județul Dolj. Acesta are pistă de bicicletă pe toată distanța dintre cele două localități. Adrian Neațu a explicat cine va putea folosi aceste piste, dar și detalii referitoare la dimensiunea lor.
„Pista de biciclete are 1 metru, partea pentru traficul pietonal are 1 metru. Pista de biciclete este destinată deplasării cicliștilor nu neapărat a persoanelor din comunele care traversează drumul, cât tuturor cicliștilor care vor să tranziteze ruta Craiova Cetate pe bicicletă”, a adăugat vicepreședintele CJ Dolj. preluare jurnalulolteniei.ro