Potrivit noii legi promulgate de Klaus Iohannis, amenzile pot să depășească 11.000 de lei, în funcție de categoria autoturismului.
Vechile amenzi erau cuprinse între 250 și 500 de lei, dar noile amenzi încep de la 275 de lei și cresc în funcție de categoria autoturismului.
Cuantumul amenzii contravenţionale pentru autoturisme este acum de minimum 275 de lei, în timp ce pentru vehicule de transport marfă cu masa totală maximă
autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone suprataxa este de minimum 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei.
Apoi, în cazul vehiculelor de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, dar mai mică sau egală cu 7,5 tone, amenda este minimum 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei.
De asemenea, pentru camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, dar de cel mult 12 tone, amenda va fi de acum de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei, în timp ce pentru vehiculele de categoria următoare (masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe) suprataxa pentru neplata rovinietei este de minimum 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei. Cea mai mare amendă se înregistrează, aşa cum era şi normal, la categoria TIR, cota minimă fiind de 5.950 de lei, iar cea maxima atingând 11.900 de lei.
În fine, nici autocarele nu scapă la neplata rovinietei, suprataxa fiind de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.