Şofer turc, prins drogat la volanul unui tir în Vama Calafat
Un şofer turc s-a prezentat sâmbătă, 21 octombrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat la volanul unui tir. Oamenii legii au constatat că bărbatul era sub influenţa unor substanțe psihoactive. De asemenea, în cabina tirului au fost găsite doguri de risc.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cetățean străin. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Pe 21 octombrie, bărbatul, cetățean turc, a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat conducând un autotren, cu destinația Olanda, în timp ce s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.
De asemenea, în cabina autovehiculului de transport marfă, au fost descoperite droguri de risc (canabis) și un grinder“, potrivit DIICOT.
Şoferul, arestat preventiv pentru 30 de zile
Pe 21 octombrie 2023, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului bănuit.
Pe 22 octombrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.