Laura Vicol , cu birou parlamentar la Calafat , este noul preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor
Deputatul PSD Laura Vicol este noul președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților și promite că va face „totul pentru ca activitatea acestei comisii să fie la înălțime”. În exclusivitate pentru DCnews, Laura Vicol a dezvăluit ce obiective are.
Laura Vicol este prima femeie președinte al acestei Comisii. „În calitate de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, am atât obiective politice, cât și practice. Când spun politice, mă refer la dorința de a avea un parteneriat real între Legislativ și Guvern, între Comisie și Ministerul Justiției. Un astfel de parteneriat este fundamental pentru ca lucrurile să se miște repede și exclusiv în interesul românilor”, a spus Laura Vicol, vineri, pentru DCNews.
„Sunt interesată de modul în care putem accelera finalizarea restanțelor, punerea în acord a deciziilor CCR, prioritizarea inițiativelor legislative bune pentru țara mea”, a explicat Laura Vicol.
„Sunt un om echilibrat, ca simplu membru al Comisiei Juridice am votat pozitiv inițiative, indiferent de culoarea politică, atâta vreme cât am considerat că sunt drepte și nepărtinitoare, sistemul meu de valori rămâne același indiferent de titulatură”, a subliniat Laura Vicol.
„Mă bazez pe toată lumea din Comisia Juridică să-și deschidă mintea și sufletul, inclusiv pe cei care nu m-au dorit în această funcție, cum sunt unii colegi din USR. Trebuie să punem pauză războiului politic și să punem pe primul loc interesul țării”, a conchis Laura Vicol.
Guvernul Ciucă a trecut de votul de învestire din Parlament
Laura Vicol: Prezența PSD la guvernare a adus un prim-echilibru
Guvernul Nicolae Ciucă a trecut de votul de învestire din Parlament. Executivul susținut de PNL, PSD, UDMR și minorități naționale a fost votat cu 318 voturi „pentru” și 126 „împotrivă”.
„Prezența PSD la guvernare a adus un prim-echilibru despre care vorbim de aproape un an de zile – un echilibru între ceea ce înseamnă politici de sprijin pentru mediul economic și ceea ce înseamnă măsuri sociale: mărirea punctului de pensie; creșterea salariului minim; creșterea alocațiilor; reintroducerea voucherelor de vacanță (măsură cu efect social, dar și economic) - au fost puncte fără de care nu se poate discuta nicio intrare la guvernare. Și am reușit să impunem astfel de măsuri, pentru că totul ține de voința politică. Nu sunt ipocrită – aceste măriri nu sunt evident uriașe, nu răspund tuturor problemelor, dar sunt primele majorări după doi ani de creștere a prețurilor fără niciun fel de compensare în venituri!”, a spus joi seară, la Realitatea Plus, Laura Vicol.