Un bărbat și-a omorît tatăl la Desa
Poliţişti din cadrul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au fost sesizați, în seara zilei de 1 iunie, de o femeie din comuna Desa, cu privire la faptul că soțul ei ar fi fost agresat fizic de fiul lor.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că între cei doi bărbați (66, respectiv 43 de ani) a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia fiul și-ar fi lovit tatăl său, cu un obiect contondent, peste picioare.
Bărbatul de 66 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar a decedat în dimineața zilei următoare.
Având în vedere circumstanțele comiterii faptei, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și Secția 10 Poliție Rurală Poiana Mare desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz.
În baza probatoriului administrat, bărbatul de 43 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.