Moștenirea culturală a lui Barbu Drugă de la Cetate

La 5 ore distanță de București, într-un sat de la malul Dunării, urmașa celebrului boier Barbu Drugă și nepoata prin alianță a filosofului Constantin Noica, Ioana Grevers, readuce la viață un domeniu uriaș, prin artă contemporană și o cultură de lavandă.

Se întâmplă la Cetate Arts Danube, un centru cultural dedicat artei contemporane. Acolo, chiar la conacul familiei Drugă, în fiecare vară are loc o rezidență pentru artiști, sunt organizate expoziții, dar este dezvoltat și cel mai important proiect al proprietarei – un parc de sculptură pe care intenționează să-l deschidă publicului.  

Elita de altădată a României și urmașii ei, îndepărtați de comuniști, locuiesc acum, în mare parte, în țările din Vest. Ioana Grevers s-a întors în România și ne face să ne imaginăm cum ar fi putut arăta țara noastră dacă mai mulți intelectuali ar fi revenit acasă după 1990.

***

Moșia Barbu Drugă este situată în județul Dolj, pe un drum rar circulat, chiar lângă Dunăre. După numeroși ani de luptă în instanță, Dr. Ioana Grevers, medic generalist și doctor în Istoria Artei, a recăpătat o bună parte din averea familiei sale, confiscată de comuniști.

Știa conacul de la Cetate doar din fotografiile bunicii sale, care locuia pe Strada I.L. Caragiale din București, vizavi de casa Regelui Mihai I.

“Bunica mea avea acasă un bol de argint plin cu fotografii, eu mă uitam mereu la ele și tot timpul m-a atras castelul de la Cetate. Prin aceste fotografii am reușit să îmi imaginez cum era viața lor înainte de comunism.

Era un loc în care familia se întâlnea vara, aici erau petreceri, mergeau la vânătoare. Barbu Drugă era din Craiova și este fratele străbunicii mele, Paula Druga. El nu a avut copii și și-a adorat surorile.

Toți aveau câte o moșie în zonă, în Craiova erau casele principale, de iarnă, iar aici veneau vara. Se vizitau, făceau mese, vorbeau.”

Domeniul de la Cetate cuprindea conacul, cu o grădină splendidă, un hambar uriaș pentru cereale, moară, grajduri, potcovărie, distilerie, livezi și păduri. Iar lângă el, Barbu Drugă a construit și un port, cunoscut azi sub numele de Port Cetate, pentru a înlesni comerțul cu cereale, afacerea sa principală.

Ioana Grevers a recuperat doar parțial moștenirea familiei, iar azi deține conacul și 30 de hectare în jurul lui.

Copilăria și-a petrecut-o în zona Grădina Icoanei din București, printre figuri importante ale familiei, având acces la artă și la educație înaltă.

“Pe Strada Caragiale 35, unde era fosta casă a familiei, care fusese naționalizată, duminica erau niște mese mari, de familie.

Printre musafiri era și Dinu Noica, el i-a dat mamei mele meditații la matematică.

Era un om drăguț, liniștit. Abia când am venit în România, prin 2004, am început să înțeleg cine era el. Iar elevul lui, Victor Stoichiță, a fost profesorul meu la Istoria Artei, la Munchen.”

Ioana Grevers a plecat din România pe când avea doar 17 ani și a început o nouă viață la Paris, alături de părinții săi.

“Tata era vicepreședintele Colegiului Avocaților din București, avea contacte, am reușit să avem toți trei pașapoarte, am plecat la Paris și nu ne-am mai întors.”

De la Paris a ajuns la Frankfurt, apoi la Munchen, unde locuiește azi și a deschis unul dintre sediile Galeriei 418. Numele său se scrie în acte Joana, după ce un ofițer de la serviciu de imigrări din Germania i-a modificat numele, însă ea a purtat dintotdeauna numele românesc Ioana.

Arta a fost de la bun început parte din educația sa, dar tatăl a îndrumat-o către medicină, pentru a avea garanția unei profesii bune.

„Întotdeauna m-a interesat arta, de când eram mică.

Familia mea era foarte interesată de artă, colecționa artă înainte de comunism, aveam cărți de artă în casă, bunica mea călătorise mult și îmi povestea despre Egipt, Roma. Când eram bolnavă, îmi dădeau în casă cărți de artă.”

A absolvit Medicina în Germania, dar a studiat apoi și Istoria Artei.

“S-au născut și fetele mele, eu am continuat și cu Istoria Artei până am terminat doctoratul, iar în paralel eram doctor cu jumătate de normă. Cam 10 ani a durat povestea asta.”

A trăit cu dorul de casă, iar din 2004 a început un capitol complet nou, care însemna în același timp și un vis împlinit – viața la țară și artă contemporană în același loc.

„Când ești de origine latină, cum sunt eu, și ajungi să trăiești în Germania, apar diferențe mari de mentalitate, de climă, arhitectură.

Aveam dor de România și de latinitate. Aici sunt rădăcinile mele și ceva trebuie să fac aici. Nu am realizat cât de greu o să fie și cât de mult o să dureze.

Tot pentru România am renunțat la medicină. Nu mai făceam față drumurilor, începând cu 2004, și să lucrez și la cabinet. După aia, în 2007 am decis să încep cu rezidențele de vară aici, am deschis galeria, s-a schimbat totul. În 2008 am deschis galeria în București, iar în vară am avut prima rezidență la Cetate.”

Între timp, Ioana Grevers intrase la sfârșitul lui 2007 și în boardul Muzeului Peggy Guggenheim din Veneția, unul dintre cele mai importante muzee private de artă modernă din lume. Deține aceeași poziție și în prezent.

„Suntem 40 și ceva de membri și susținem muzeul din Veneția, dar suntem în legătură cu muzeul de la New York.

Membrii sunt oameni din toată lumea, colecționari, oameni care într-o formă sau altă au avut de-a face cu Peggy Guggenheim. Cei mai mulți sunt din New York și din Italia.”

“Oamenii susțin muzeul, ne întâlnim acolo, discutăm, hotărâm ce se întâmplă, există boarduri de lucru pe finanțare, achiziții, iar toți ne gândim ce să facem ca să îi meargă muzeului bine.

Unii dintre ei, care mor, lasă muzeului lucrări fantastice.

La noi, la MNAC, nu există așa ceva. E un fel de board, dar sunt 2-3 oameni care hotărăsc. Nu am avut vreodată senzația că cineva e cu adevărat interesat să ajute muzeul ăsta.

MNAC ar trebui să aibă o identitate a lui, ca sediu, clădire. E mult potențial acolo, spațiile sunt enorme, dar locul e ingrat și greu accesibil, nimeni nu îl găsește.

Sunt 4 intrări, niciodată nu nimerești ușor, iar străinii nu se descurcă, nu sunt indicatoare. În plus, e plin de gropi, câinii latră, tipul de la poartă se uită la tine de parcă cine știe ce vrei să faci acolo.”

În ciuda acestui mediu, Ioana Grevers a decis, totuși, să se implice în lumea artei contemporane din România. Inițial a deschis 418 Contemporary Art Gallery la București, apoi a mutat sediile la Cetate și la Munchen.

Publicul său țintă nu sunt, însă, românii, ci colecționarii străini pe care îi aduce în vizite private la Cetate.

„E o realitate tristă că românii înstăriți nu cumpără artă contemporană. De când am deschis galeria la București, în 2008, nu am văzut schimbări mari.”

“Cred că setea de artă ține de un rafinament pe care îl capeți în timp. Ca să înțelegi arta contemporană, trebuie să fi văzut mult, să te intereseze, să te pasioneze. Astfel de oameni sunt puțini aici.”

“Poate sunt unii care zic că ar merge un tablou deasupra canapelei și cumpără artă. Dar a cumpăra artă nu e același lucru cu a colecționa artă. Colecționarea are cu totul altă dimensiune.”

Ioana Grevers a făcut parte și din Comitetul de Achiziții pentru Europa de Est al Tate Modern. Însă cel mai mult o interesează dezvoltarea centrului cultural de la Cetate. Așa că încearcă să aducă aici oameni importanți, în speranța că va găsi și posibili parteneri, interesați cu adevărat de artă.

„Viața la țară devine din ce în ce mai atrăgătoare și ideea unei kunsthalle (nr. spațiu expozițional pentru artă) la țară e foarte interesantă, e ceva nou și are un aspect mai puțin fugitiv. Omul care vine până aici chiar vede lucrările, le alege. Nu e un vernisaj la oraș, hai să mergem la cutare, cutare, intrăm și ieșim.

Aici e o experiență complexă. Am avut aici și oameni din boardurile muzeelor din vest, colecționari. Toți au fost la New York, Paris, Roma, dar așa ceva, ca la Cetate, nici nu știau unde e asta, nu au mai văzut.

Mai mult, combinăm vizita aici cu vizita parcului de sculptură monumentală de la Târgu Jiu, care e la o oră jumătate de noi.

Sunt oameni care vin din vest pentru câteva zile, iau avionul Munchen – Sibiu, vedem niște lucruri în Sibiu, Horezu, Târgu Jiu și aici. Asta se poate face foarte bine în 2-3 zile.

Toți cei care vin aici sunt încântați. Le organizăm cine în hambar, artiștii vin și vorbesc cu ei, e un șarm general care îi cucerește.

E ceva personal, interactiv, autentic și, îndrăznesc să spun, unic. Pentru că e și foarte legat de biografia mea, de istoria locului și a familiei, e o îmbinare de foarte multe elemente.”

De altfel, nu oricine are acces în acest loc. Persoanele invitate aici, fie că sunt artiști, fie că sunt curatori sau colecționari, cu toții trec prin filtrul proprietarei fiindcă, așa cum spune ea însăși, „vin la mine acasă”.

Însă odată invitați acolo, musafirii sunt primiți într-o astmosferă caldă, ce păstrează initimitatea unei familii, în ciuda suprafeței uriașe pe care se întinde moșia.

Ioana Grevers, o femeie frumoasă cu o eleganță specifică nobilimii de altădată, pregătește cafeaua, platouri cu gustări, aranjamente cu flori culese din grădină și se asigură constant ca oaspeții să se simtă confortabil. La Cetate, în mijlocul naturii, totul capătă gusturi și mirosuri puternice.

Ioana rupe câteva fire de mentă proaspătă și le pune într-o carafă cu apă minerală rece, arătând cum ceva simplu poate deveni sofisticat. Pe lângă cele două fiice care vin din când în când vara la Cetate, de multe ori cei care o ajută la pregătirea meselor sunt chiar artiștii aflați în rezidență.

„Dat fiind că aici e totul foarte personal, individual, sunt importante și întâlnirile cu artiștii. Niciodată nu am făcut și nu o să fac un open call. Vreau să văd omul și arta lui. Întotdeauna au venit aici oameni care m-au interest ca artiști, în primul rând, apoi i-am cunoscut, m-am gândit dacă se potrivesc sau nu.

Toți au vrut să vină.”

Pe Johanes Vogl, un artist sosit din Germania la Cetate după o excursie cu caiacul, pe Dunăre, l-am găsit lucrând la noua sa lucrare, Sfera, o sculptură metalică gândită pentru a se mișca odată cu vântul și inspirată de un apus văzut chiar la Cetate.

Se află la conac de aproape trei săptămâni și este la a doua participare la rezidență. Copleșit de aglomerația de la Berlin și limitat de spațiile pe care le vede acolo, Johanes spune că a regăsit în acest loc o conectare specială cu natura, care îl ajută să creeze.

Doarme într-una dintre camerele conacului, iar serile e responsabil cu grătarul.

„În unele nopți dormim pe terasa de sus, cu luna și stelele deasupra noastră, e superb.”

Tot în rezidență se află pentru a doua oară și Adina Mocanu, o tânără artistă din București.

„De fiecare dată când vin aici, experimentez mult, în București nu prea poți face asta, nu te inspiră atât de mult. Natura are un farmec special.

Locul îmi amintește de taberele de vară în care mergeam când eram mică, intram într-o lume și exista un micro-univers care rămânea acolo.

Sunt multe momente de așteptare, care mie îmi plac la nebunie. Aștept mai mult să fie gata cafeaua, ai distanțe mai lungi, dacă ai uitat ceva în bucătărie, faci un drum până acolo, în tot contextul ăsta apar alte gânduri. Iar seara ne strângem la foc.”

Unii dintre artiști care s-au aflat în rezidența de la Cetate, au lăsat acolo sculpturile lor, pentru parcul pe care Ioana Grevers vrea să îl construiască.

Până acum s-au adunat 35 de lucrări în aer liber.

„Mi-am dat seama că o rezidență de vară aici ar fi minunată pentru artiști. Discută, beau, socializează și creează artă.

Prin 2009 am hotărât să creez aici un parc de sculptură fiindcă ar fi ceva sustenabil, vizibil, clar. Și așa am ajuta domeniul, prin sculptură. M-am gândit că e un mod prin care eu pot să ajut menținerea acestui spațiu și să completez locul cu artă care să rămână.

Cred că la un moment dat o să închei aici, la 40-43 de lucrări, ar fi suficient. Apoi vreau să le arăt publicului, să deschid aici vara pentru public.”

Pe lângă artă contemporană, vizitatorii se bucură vara și de lanul de lavandă. Dacă la început a apărut doar din dorința proprietarei de a înfrumuseța locul, lavanda reprezintă acum principalul plan de afacere, pentru a putea susține spațiul artistic, care nu aduce momentan un profit substanțial.

„Va fi un loc de artă și lavandă, asta e viziunea mea.”

“Aici unde e acum lavanda erau niște gropi, fuseseră niște pomi pe vremuri. Într-o zi, în 2013, am început să cumpăr semințe de lavandă. Le-am adus aici, le-am dat oamenilor mei, nu s-a prins nimic.

După aceea, în 2014 am găsit pe cineva de la Timișoara care vindea butași. Am zis să încerc așa. Am plantat pe 0,3 hectare și s-a prins foarte bine. Deocamdată am făcut săculețe de lavandă, anul acesta și ulei, pentru prima dată.

Între timp, am rezolvat problema cu pământul, un unchi foarte drăgut mi-a cedat cele 25 de hectare ale lui. Și vreau să fac o cultură mare de lavandă, pe aceste 25 de hectare, plus 5 ale mele, pe 30 de hectare.

Cred că uleiul de lavandă produs aici va fi de calitate, am făcut probe. Îl voi vinde pe piața din Franța.

Ideea e să fac din Cetate un loc sustenabil, nu un loc în care să dai, să dai bani, chiar dacă dai cu multă plăcere, trebuie să și câștigi de undeva, să existe o balanță.

Am făcut un business plan și cred că uleiul va fi o reușită. Uleiul de lavandă va fi sursa de menținere a locului.”

Hambarul, unde au loc expoziile de la Cetate, precum și multe anexe ale conacului, au nevoie de reabilitare, iar în plan este și refacerea grădinii din spatele casei, alături de un peisagist francez. Așadar, investiția în acest loc trebuie să fie consistentă și de lungă durată.

Deocamdată, domeniul de la Cetate este o insulă într-un județ sufocat în ultimii 30 de ani de baroni locali și nu primește niciun sprijin de la autorități.De altfel, casa principală deținută de boierul Drugă la Craiova, a ajuns pe mâinile controversatului om de afaceri Dinel Staicu și nu a mai putut fi recuperată de moștenitorii de drept.

„Vreau să dezvolt regiunea, să creez și forță de muncă la lavanda, țin la regiunea asta, mă simt cumva olteancă, vreau să ajut, dar nu sunt privită cu foarte multă simpatie de primărie. Aici era înainte casa Consiliului Județean, făceau petreceri aici, era a lor.

Și am venit eu și am terminat timpurile alea. Iar ei au un regret că a venit nepoata lui Drugă le-a stricat jocurile aici.”

În timp ce autoritățile române rămân surde la potențialul cultural al țării, speranța vine dinspre domeniul privat, atât pentru acest loc cât și pentru alte inițiative artistice. Însă lipsesc oamenii care să se priceapă atât la artă, cât și la vânzări și marketing, spune Ioana.

Situația este similară și la muzeele românești, care nu reușesc să atrag sponsori și investitori privați.

„Eu cred că e nevoie de oameni care să facă legături între artă și industrie, un fel de management al artei aprofundat.

Altfel, muzeul rămâne pe insula lui. Trebuie să se întâmple niște dialoguri între muzee și mediul privat.”

“Și mie îmi lipsește o persoană care să facă legătura între artă și companii. Și la fel au nevoie muzeele. Dar aici trebuie să intervină și Ministerul Culturii. E obligația lui să găsească oameni care să se contecteze cu industria și să ajute.”

Începând cu vara lui 2022, Cetate Arts Danube ar putea fi pentru prima dată deschisă publicului, în weekenduri, cu rezervare. Ioana Grevers vrea ca oamenii să se bucure de parcul de sculptură, dar și să păstreze respectul față de artă, de natură și față de caracterul intim al locului.

„Deja mulți întreabă dacă pot să facă poze de nuntă aici. Dar dacă începi cu unul, vin toți. Iar asta nu vreau.

Eu nu vreau să fac aici hotel cu mititei, cu grătar și oameni cu pantaloni scurți. Mai bine rămân forever cu ruinele decât să fac asta.”

Galeria 418 reprezintă artiști precum Mili Velciov, Diet Sayler, Petrică Ștefan, Adina Mocanu, Ștefan Radu Crețu, Albert Kaan sau Romul Nuțiu, căruia anul viitor îi va dedica o expoziție retrospectivă, la 10 ani de la dispariția artistului.

preluare https://culturaladuba.ro