Contractele de la Poiana Mare verificate de DNA !

Contractele de la Poiana Mare verificate de DNA !

De un an încoace, gura nu le tace, se poate spune când vine vorba de auditorii doljeni care s-au perindat pe la diverse instituții publice din județ, unde au descoperit tranzacții care de mai de care mai colorate penal, de la delapidare în formă continuată, la abuz în serviciu în interes propriu sau fals și uz de fals.
Unul dintre biletele de intrare la DNA a fost adjudecat de Primăria Poiana Mare, în cazul căreia există suspiciunea rezonabilă de săvârșire a infracțiunii de ”abuz în serviciu, raportat la Art. 13 indice 2 din Legea 78/2000”, articol care face referire la obţinerea ”pentru sine ori pentru altul a unui folos necuvenit”.
În cauză este vorba de un prejudiciu de 2,7 milioane de lei (27 miliarde de lei vechi), aferent plăților nelegale efectuate de primărie – adică pentru lucrări neexecutate – în două obiective de asfaltare, respectiv 1,66 milioane de lei la străzile Castanilor, Toamnei, Scurtă și Veteranilor și 1,06 milioane lei la contractul ”Modernizare drumuri de interes local în comuna Poiana Mare, județul Dolj”.
Revenim preluare nouapresa.ro