A murit pazind fantana la Poiana Mare
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Poiana Mare au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat din comuna Poiana Mare, cu privire la faptul că, lângă o fântână din localitate, se află o persoană decedată. Era vorba despre un bărbat de 53 de ani, din comună. Azi-noapte, acesta a participat la tradiționalul obicei numit ”Păzitul Fântânilor”, organizat la o fântână publică din apropierea domiciliului său. Trupul lui, parțial carbonizat, a fost găsit căzut peste jarul provenit de la arderea lemnelor.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă o soluţie prin unitatea de Parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exectitate a cauzei decesului.