9.600 de țigarete descoperite într-un microbuz, la P.T.F. Calafat
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au descoperit la sfârșitul acestei săptămâni, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, cantitatea de 9.600 de țigarete, ascunse și nedeclarate. Țigaretele aparțineau șoferului microbuzului, un cetățean bulgar, în vârstă de 27 de ani.
În ziua de 10.12.2021, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 27 de ani, conducând un microbuz.
În urma controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse și nedeclarate, în diferite genți de voiaj, 9.600 de țigarete inscripționate cu nume diferite de mărci, care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc. Colegii noștri au stabilit faptul că întreaga cantitate de țigarete descoperită aparținea șoferului mijlocului de transport, acesta neputând prezenta documente de proveniență pentru bunurile respective.
Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 9.600 lei, a fost indisponibilizată de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Calafat în vederea continuării cercetărilor, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform Legii 227/2015 privind Codul Fiscal al României