Târgul de Crăciun din Craiova se deschide mâine
Autoritățile locale din Craiova au început probele pentru Târgul de Crăciun din Craiova. Acesta urmează să fie deschis vineri, 14 noiembrie 2025, între orele 18:00 și 19:00.
Vizitatorii vor putea admira un brad uriaș, se vor putea da în carusel și vor putea achiziționa produse cu specific de Crăciun de la căsuțele instalate în Piața Mihai Viteazu. Întregul centru al Craiovei este împodobit cu instalații care anunță oficial că „începe cea mai frumoasă perioadă a anului“, iar „Craiova se pregătește să devină din nou capitala Crăciunului din România“.
În plus, în cazul în care nu va ninge în luna următoare, autoritățile au pregătit și o surpriză și au dotat centrul orașului cu tunuri de zăpadă, care vor amplifica spiritul sărbătorilor în cazul în care temperaturile vor permite. Primele tunuri de zăpadă vor fi pornite chiar în seara inaugurării, odată cu sosirea saniei lui Moș Crăciun.
Autoritățile din Craiova s-au gândit și la numărul mare de vizitatori care urmează să vină și în acest an la Craiova și au stabilit o serie de măsuri care facilitează accesul, parcarea și transportul către zona centrală a municipiului. Astfel, persoanele care vor ajunge la Craiova pe Drumul Expres 12, dinspre Pitești, se vor putea ghida după mai multe panouri direcționare către parcările existente în zona Aeroportului Internațional Craiova.
De la aeroport, turiștii se pot deplasa către aeroport cu transportul în comun, mai exact traseele 8 și 9, care fac legătura cu centrul orașului, unde este Târgul de Crăciun.
„Fluidizarea traficului și transportul vizitatorilor către Târgul de Crăciun 2025 – Craiova
Primăria Municipiului Craiova, împreună cu RAT SRL și Poliția Locală Craiova, urmărește optimizarea fluxului de trafic, creșterea gradului de siguranță și asigurarea unei experiențe cât mai plăcute pentru toți cei care aleg să viziteze Craiova în perioada sărbătorilor de iarnă.
Pentru a răspunde nevoilor turiștilor care vizitează Craiova în perioada Târgului de Crăciun 2025 (14 noiembrie 2025 – 4 ianuarie 2026), autoritățile locale, în colaborare cu instituțiile partenere, au stabilit o serie de măsuri care facilitează accesul, parcarea și transportul către zona centrală a municipiului.
Având în vedere interesul crescut pentru acest eveniment și numărul mare de turiști care sosesc din alte localități, pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12) au fost amplasate panouri de direcționare menite să ghideze conducătorii auto către parcările existente din zona Aeroportului Internațional Craiova, unde sunt disponibile aproximativ 1.000 de locuri pentru vizitatori.
Aceste spații oferă o alternativă practică și sigură pentru decongestionarea traficului din centrul orașului și permit vizitatorilor să își lase vehiculele într-o zonă bine organizată și ușor accesibilă.
Parcările sunt dotate cu sisteme de monitorizare video permanentă, contribuind la siguranța autoturismelor și a persoanelor. Totodată, în perimetrul respectiv vor acționa echipaje ale Poliției Locale Craiova, care vor supraveghea zona, vor oferi sprijin conducătorilor auto și vor asigura respectarea regulilor de circulație.
Pentru transportul vizitatorilor din zona Aeroportului către centrul municipiului, RAT SRL Craiova pune la dispoziție Traseele 8 și 9, care facilitează legătura directă între punctele de parcare și zona centrală unde se desfășoară Târgul de Crăciun.
Autobuzele vor circula cu frecvență optimă, adaptată fluxului de pasageri, pentru a reduce timpii de așteptare și a asigura un transport confortabil și eficient. Această soluție contribuie la fluidizarea traficului, prin limitarea numărului de autoturisme care pătrund în zona centrală.
Biletele pot fi achiziționate direct de la POS-urile din autobuze sau prin aplicația „Craiova Transport”.
Aceasta este disponibilă gratuit în Google Play și App Store și permite achiziționarea rapidă a biletelor, transformând fiecare deplasare într-un proces simplu și fără griji.
Anexăm, spre informare, planul traseelor RAT SRL Craiova și indicarea punctelor de plecare din zona Aeroportului Internațional Craiova“, a transmis Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.