17 dintre ei erau transportați cu o dubă de marfă condusă de un cetățean moldovean.
Alți șapte au fost depistați pe câmpul din vecinătatea vămii.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu omologii bulgari, au identificat douăzeci și patru de cetățeni de origine afro-asiatică, care nu dețineau documentele necesare pentru a călători în Spațiul Schengen și care au încercat să intre ilegal în România.
În data de 25.10.2025, în jurul orei 01:10, în parcarea din proximitatea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, în cadrul unei acțiuni specifice de control, desfășurate în sistem integrat, polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu omologii bulgari, au selectat pentru control un microbuz condus de un cetățean moldovean, care circula pe ruta Bulgaria–România.
În urma verificărilor efectuate, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperite șaptesprezece persoane de origine afro-asiatică, care nu aveau asupra lor documente justificative de călătorie. Paisprezece dintre ei au declarat că sunt cetățeni din Maroc, iar trei din Egipt, Palestina, respectiv Tunisia.
Extinzând activitățile specifice în zona de competență și acționând împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat, lucrătorii noștri au mai identificat, la scurt timp, alte șapte persoane de sex masculin, cetățeni marocani, care nu își justificau prezența pe teritoriul țării noastre.
În data de 26.10.2025, în conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră, ocazie cu care șoferul moldovean, grupul de 24 de persoane și mijlocul de transport în care aceștia au fost ascunși au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare, pentru continuarea cercetărilor.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.