Un tanar din Ciupercenii Noi s-a urcat pe monumentul din Desa

Un tanar din Ciupercenii Noi s-a urcat pe monumentul din Desa

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, judeţul Dolj, a ajuns la spital, sâmbătă, după ce băut fiind, s-a urcat la volanul maşinii şi a făcut accident.

Tânărul a pierdut controlul direcţiei şi a lovit un monument dintr-o intersecţie din localitate.

„La data de 11 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Desa, a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 27 ani, din comuna Ciupercenii Noi, pe strada Principală, din comuna Desa, din direcția Desa către Ciupercenii Noi, a lovit un monument pasat în centrul unei intersecții din localitate“, potrivit IPJ Dolj.

Aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat

În urma evenimentului rutier, tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conștient și cooperant.
De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.