Un tanar de 21 de ani din Motatei,a intrat cu mașina într-o casă si a ajuns la spital

0
1623

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Moțăței, a ajuns la spital, marți dimineață, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-o casă.

Potrivit poliției, acesta circula pe strada Împăratul Traian din Craiova , iar la intersecția cu strada Pictor Ion Andreescu, din cauza neatenției în timpul condusului, a pierdut controlul volanului și a lovit un imobil situat în zona respectivă.

Șoferul a suferit mai multe răni, echipajul medical ajuns la fața locului luând decizia să fie transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Potrivit IPJ Dolj, în această cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa-Realitatea de Craiova