Un bărbat din Calafat a fost retinut pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

0
1109

Ieri, 27 august, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 42 de ani, din Calafat, bănuit de comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

 Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul, în ziua de 18 august a.c., aflandu-se în stare de ebrietate, ar fi deranjat ordinea publică, ascultând muzică la un volum ridicat, fapt ce a generat opt sesizări prin S.N.U.A.U. 112, pentru care a fost inițial sancționat contravențional, conform Legii 61/1991 R, iar ulterior polițiștii s-au sesizat, întocmind un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, cercetările au fost extinse de polițiști de la Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Calafat, stabilindu-se faptul că, în cursul aceleiași zile, bărbatul ar fi condus pe raza municipiului Calafat un autoturism, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Având în vedere probatoriul administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul fără permis, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.