ULTIMA ORĂ Vremea se răcește brusc: ploi, vânt și ninsori viscolite

0
646

Meteorologii au emis vineri o informare meteo de răcire a vremii și ninsori în toată țara și un Cod galben de vânt puternic, în zona montană din 16 județe. Atenţionarea va fi în vigoare începând de vineri după-amiază până sâmbătă.

Începând de vineri ora 14:00 până sâmbătă ora 16:00, intră în vigoare o informare meteo de răcire accentuată a vremii, precipitații mixte, intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte.

Vremea se va răci accentuat, la început în nordul și nord-vestul țării, iar sâmbătă și în celelalte regiuni.

Vor fi precipitații, vineri (05 martie) în nordul, vestul și centrul țării, iar sâmbătă (6 martie) mai ales în sud. În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, astfel încât în Maramureș, Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi precipitații mixte.

La munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60…90 km/h, viscolind temporar zăpada.

Intensificări ale vântului se vor înregistra și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h și, trecător,70 km/h.

Atenţionarea Cod galben intră în vigoare vineri la ora 16:00 și ține până sâmbătă la ora 16:00.

La munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaților Orientali, apoi mai ales în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali. Vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

Avertizarea vizează județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Bacău, Vrancea și Buzău.