Tiganul de la Cetate are un nou derapaj incredibil : ”Să moară toți românii și să ramana nevestele lor țiganilor!

0
1193

Tiganul de 28 din Cetate, care a oripilat o țară întreagă cu rugăciunea scandaloasă în care cerea ca romii să fie feriți de coronavirus și românii să moară, vine cu o declarație la fel de revoltătoare. 
De data aceasta, filmarea a fost făcută în clopotniță.
 „Să moară toţi românii şi să rămână nevestele lor ţiganilor. Domnului să ne rugăm!”, a spus tiganul în timp ce trăgea de clopotul.
Şi aceste imagini au ajuns în atenţia oamenilor legii.
 „Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate s-au sesizat din oficiu cu privire la apariţia unei alte înregistrări video realizată de bărbatul de 28 de ani, din Cetate, în care acesta profera expresii de natură să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora. Întrucât, din verificările efectuate a rezultat faptul că una dintre filmări a fost realizată pe data de 5 aprilie a.c., pe lângă sancţiunea de 200 de lei aplicată conform Legii 61/1991, poliţiştii au mai aplicat o amendă în cuantum de 20.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvant IPJ Dolj.