Solstițiul de vară, Cea mai lungă zi din an - Ce se întâmplă de fapt/ Credințe și obiceiuri populare

Solstițiul de vară, Cea mai lungă zi din an - Ce se întâmplă de fapt/ Credințe și obiceiuri populare

21 iunie este ziua solstiţiului de vară, cea mai lungă zi din an, eveniment care marchează debutul verii astronomice. În tradiţia populară, solstiţiul de vară este asociat cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie.

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, fiind momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33'. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt luminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, relatează Mediafax.

Asociate la rândul lor sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar şi poartă în unele locuri şi numele „Cap de vară".

Sânzienele sau Drăgaica, celebrate pe 24 iunie, reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.

Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana, numele de Sânziana, aşa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din „Sancta Diana”, în timp ce în Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav. După unii specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă.

În tradiţia creştin ortodoxă, 24 iunie este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară.

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.

Credințe legate de solstițiul de vară

În calendarul românesc, prin excelență solar, sărbătorile de mare importanță creștină se plasează în preajma echinocțiilor și solstițiilor. De exemplu, solstițiul de iarnă este în apropierea Crăciunului, iar cel de vară, aproape de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (care este pe 24 iunie, când sunt și Sânzienele (Drăgaica).

De menționat că în tradiția românească sunt mult mai puțin credințe și superstiții legate strict de solstițiul de vară, dar sunt foarte multe legate de Sânziene (ziua de 24 iunie

Solstițiile de iarnă și de vară marchează zilele cele mai scurte și cele mai lungi din an, inspirând ritualuri și manifestări de venerație în lumea întreagă. Solstițiul de iarnă simbolizează victoria luminii asupra întunericului, sfârșitul unui ciclu și începutul unui ciclu nou, marcat de lumină și dezvoltare. Solstițiul de vară simbolizează puterea Soarelui și frumusețea Pământului.

Ziua solstițiului de vară, când se credea că încetează cucul a cânta era numită „Amuțitul cucului”, scrie Ion Ghinoiu. „Cântecul lui, orologiu pentru măsurarea timpului și sursă de inspirație melancolică în folclorul de dor și jale începe să fie auzit la Blagoveștenie (25 martie) sau Ziua Cucului și încetează brusc, trei luni mai târziu, la Sânziene (24 iunie). Conform tradiției, el s-ar îneca în acestă zi cu un bob de orz și s-ar transforma șase luni în uliu”. Cucul indică primăvara astronomică, iar pentru români, cucul simboliza, în funcție de unde cântă, cum cântă și pe ce stă, fie sănătatea, norocul sau căsătoria, dar uneori și moartea.

Perioada solstițiului de vară era prielnică și pentru culegerea unor plante de leac: pentru acestea exista un calendar tradițional riguros și anumite plante se culegeau doar noaptea (spre exemplu în noaptea de Sânziene.

Midsommar

Una dintre cele mai cunoscute sărbători europene legate de solstițiul de vară este Midsommar, sărbătoare suedeză extrem de importantă în regatul nordic. „Sărbătoarea suedeză de Midsommar este considerată ca fiind cea mai importantă sărbătoare a anului, împărțind primul loc cu Sărbătoarea de Crăciun (Julen). La fel ca în tradiția poporului român, Sărbătorii de Midsommar i se atribuie forțe supranaturale, o noapte în care forțe benefice nedefinite își fac simțită prezența la modul subtil”, scrie Carmen Ambervill Wiberg, într-un studiu comparativ legat de solstițiul de vară și de sărbătoarea românească a Sânzienelor și cea suedeză: Midsommar.

O componentă primordială și de nelipsit de la Sărbătoarea de Midsommar este stâlpul de Midsommar (Midsommarstången) în jurul căruia se dansează. Dansul se aseamănă cu hora românească în care participanții, ținându-se de mână, formează un cerc în jurul stâlpului de Midsommar.

Conform istoricului Mai Fossenius ideea stâlpului de Midsommar a fost direct inspirată de o tradiție germană și preluată în tradiția Sărbătorii de la mijlocul verii, începând cu secolul al XIV-lea. Acest stâlp este de obicei confecționat din lemn conform tradiției și ar trebui să măsoare puțin peste 20 de metri. Odată cu trecerea timpului s-a scurtat și lungimea stâlpului de Midsommar, scrie Carmen Ambervill Wiberg.

Și la Midsommar există tradiții legate de foc: se aprind focuri pe dealuri.

„Se mai obișnuiește ca de Midsommar să se împrăștie frunze proaspete pe ogoare pentru ca rodul acestora să fie protejat de capriciile vremii și să fie recolta îmbelșugată. În noaptea cea mai lungă a anului se crede că întreaga lume vegetală capătă proprietăți benefice pentru sănătatea oamenilor. Proprietățile plantelor de leac își ating apogeul benefic și curativ. De asemenea există în tradiția populară credința că ființe de pe alte tărâmuri sunt foarte active în noaptea de Midsommar. Fetele ce doresc să-și afle ursitul, vor aduna nouă flori diferite, le vor pune sub pernă iar ursitul le va apărea în visul din această noapte de Midsommar”

Concluzia este că atât în tradiția românească, dar și în tradiția suedeză se găsesc diverse ritualuri legate de solstițiul de vară: adunatul florilor și împletirea coronițelor purtate pe creștet de fete, împodobirea caselor și a ogrăzilor cu ramuri înfrunzite, floarea de ferigă ce înflorește în noaptea cea mai lungă a anului, fetele nemăritate care, dorind să-și viseze ursitul, adună diverse flori pentru a le pune sub pernă pentru a-și visa ursitul ” ...

Vremea la solstițiu

În general temperaturile sunt cuprinse noaptea între 9 și 16 grade, iar ziua între 22 și 29 de grade.

Au fost și ani extrem de calzi, când pe 21 iunie au fost peste 35 de grade în țară: 1993, 2002, 2012, 2016 și 2017. Extrem de răcoroasă a fost vremea în 1981, 1998 și 2015

De exemplu, pe 21 iunie 2016 au fost +36,4 C la Călărași, iar în 2017 au fost +35,3 C la Drobeta Turnu Severin. La Iași au fost +37,9 C în 21 iunie 2012.

În 2016, până și la Miercurea Ciuc au fost +32,8 C. Tot acolo au fost însă +1,5 C în noaptea de 21 iunie 1998. Cea mai scăzută temperatură măsurată în țară pe 21 iunie în ultimele decenii a fost în 2015: -1,8 C la vârfu Omu. A fost o adevărată zi de iarnă, cu o maximă de numai +0,2 C. În 2017 au fost +17,2 C la Omu, cu o minimă de 12 grade.

La Constanța au fost +34,1 C în 2012 și doar +12 C în 1980 (minima nopții).

La București au fost +34,9 C în 2002 și doar +7,4 C în 1998.

De ce este important solstițiul de vară în astronomie

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice.

După cum este cunoscut, Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o miscare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor păstrează (în prima aproximație) o poziție fixă în spațiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33'. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27'. La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27' distanța unghiulară nord fața de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .

Denumirea de solstițiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32 min, durata nopții fiind de numai 8h 28 min. Din același motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopți albe".

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminației în ziua solstițiului de vară în orașele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, și Alexandria, unde Soarele avea o distanță zenitală de 7° 12', și cunoscând distanța terestră între cele două orașe, Eratostene a obținut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operație geodezică cunoscută în istorie. (sursă descriere Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, București)