Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au organizat, în cursul zilei de vineri, o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, a activităţilor comerciale ilicite şi a altor fapte antisociale, precum şi a abaterilor la regimul rutier.
Potrivit oamenilor legii, la acțiune au luat parte peste 200 de politişti din cadrul structurilor de ordine publica, poliţie rutieră, investigaţii criminale, dar si luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. În total, polițiștii a verificat 194 de agenţi economici și 118 baruri și discoteci, au controlat 1.093 de autovehicule şi au legitimat 1472 de persoane, efectuând și 461 de controale corporale.
În cadrul raziei, au fost constatate 9 infracţiuni în flagrant delict, 6 la regimul rutier (3 conducători auto au fost depistaţi conducând fără permis de conducere şi 3 sub influenţa alcoolului) şi 3 prevazute de alte acte normative. Totodată, au fost aplicate 245 de sanctiuni contravenționale, acestea vizând atât nereguli constatate la regimul rutier, cât si abateti de la normele de convietuire socială sau comert ilicit, în valoare totală de peste 72.000 lei. Ca masuri complementare, polițiștii au retinut 18 permise de conducere si au retras 3 certificate de înmatriculare.

Polițiștii doljeni au dat drept exemplu doi bărbați de 47 și 35 de ani, din Ciupercenii Noi, respectiv Moțăței. Primul a fost despistat la volan având o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar al doilea conducând un autoturism deși nu are permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Facebook Comments

Lasă un răspuns