Primăria Işalniţa, investiţii majore pentru confortul locuitorilor

0
129

Investiţiile continue făcute de Primăria Işalniţa şi proiectele implementate în ultima perioadă fac ca localitatea să semene tot mai mult cu una de nivel european.

De altfel, acesta este şi obiectivul autorităţilor locale.

Acestea au pus pe primul plan două aspecte: dezvoltarea economică a zonei şi confortul celor 4.000 de locuitori ai comunei.

Işalniţa se dezvoltă foarte mult, iar noi încercăm să ţinem pasul şi să asigurăm tot ce înseamnă utilităţi şi confort, astfel încât oamenii care vin să se aşeze aici să aibă toate condiţiile, susţine primarul Ovidiu Flori.

Lista cu investiţiile este lungă. „Suntem pe ultima sută de metri cu canalizarea, reţeaua fiind introdusă deja pe mai toate străzile din comună. Avem extinderi de iluminat public, într-o zonă unde avem în plan construirea de locuinţe. Deja am venit în zonă cu drumuri asfaltate, cu canalizare, cu iluminat. În plus, am semnat recepţia la un drum de exploataţie agricolă, un proiect cu fonduri europene. Sunt 12 kilometri de drum, asfalt şi pietruire“, adaugă edilul-şef al comunei.

Primăria Işalniţa construieşte locuinţe sociale

La Işalniţa se lucrează în prezent la amenajarea trotuarelor şi a căilor de acces la proprietăţi. Un proiect amplu care va schimba şi mai mult imaginea comunei.

„Noi am pus circa 1,2 milioane de lei de la bugetul local. Diferenţa sperăm să o acoperim de la Fondul de Dezvoltare“, afirmă primarul. Suma solicitată pentru acest proiect este de 12,4 milioane de lei.

Primăria Işalniţa construieşte locuinţe sociale
Primăria Işalniţa construieşte locuinţe sociale

Alt proiect important este cel privind construcţia de locuinţe sociale. „Avem finanţare de la Ministerul Dezvoltării şi mergem foarte bine cu aceste construcţii. Sunt 32 de apartamente şi garsoniere, cu care ne aflăm deja la etajul unu. Sunt solicitări din partea cetăţenilor şi încercăm să venim în sprijinul lor“, spune primarul Ovidiu Flori.

Edilul se zbate şi pentru obţinerea finanţării unui proiect european, declarat eligibil cu 100 de puncte, care priveşte asfaltarea a opt kilometri de drumuri agricole.

Primăria Işalniţa cere cântare pe maşinile care ridică gunoiul

Ca în orice localitate, şi la Işalniţa mai sunt probleme. Primarul Ovidiu Flori spune însă că va face tot posibilul să le rezolve.

Cea mai mare problemă priveşte gunoiul menajer. Mai exact, implementarea Masterplanului de deşeuri al Doljului.

Noi avem până în prezent încasări de la populaţie de 50.848 de lei, dar am achitat până acum 167.000 de lei. Estimăm că până la finalul anului o să ajungem cu plata la aproape 400.000 de lei. Bani care în momentul de faţă nu-i avem. Diferenţa rezultă din faptul că firma Iridex a estimat că va ridica nouă tone de deşeuri de la Işalniţa, însă ridică 112 tone, a explicat Ovidiu Flori.

Edilul susţine că a venit cu propunerea în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) de gestionare a deşeurilor Dolj ca pe maşinile Iridex să se monteze un cântar. Apoi să se facă o regularizare la trei sau şase luni cu gunoiul ridicat pe fiecare familie. Asta pentru ca „fiecare să plătească exact ce pune în tomberon“.

„Este, cred eu, cea mai corectă variantă pentru a nu înşela populaţia“, spune Ovidiu Flori. „Nu ştiu ce soluţii se vor găsi până la urmă de către ADI, dar eu vreau să văd cum fucţionează acest program în alte judeţe. Asta pentru că problema de faţă nu e doar a localităţii Işalniţa, este o problemă în tot judeţul Dolj“, spune edilul.

Ovidiu Flori: Nu vreau să renunţ la ritmul investiţiilor pentru ziua localităţii

A doua problemă ar fi cea a transportului, după ce firma care asigura din oră în oră traseul Işalniţa – Craiova a intrat în faliment. Primăria a găsit o soluţie de moment, cu sprijinul RAT Craiova, dar situaţia trebuie rezolvată urgent, susţine primarul.

„Am găsit înţelegere la RAT, care avea un traseu pe Işalniţa, şi le mulţumim. Cu toate că nu este tocmai comod pentru locuitorii comunei să coboare la Hanul Craioviţa şi de acolo să ia tramvaiul sau autobuzul. A apărut însă o ordonanţă care reglementează astfel de situaţii şi am discutat deja cu conducerea Consiliului Judeţean Dolj, pentru a urgenta rezolvarea acestei probleme“, a explicat Ovidiu Flori.

Primăria Işalniţa, investiţii majore pentru confortul locuitorilor
Primăria Işalniţa, investiţii majore pentru confortul locuitorilor

Primarul se gândeşte să nu mai organizeze, anul acesta, ziua comunei, care avea loc pe 8 septembrie.

„Ne gândim serios să nu mai organizăm acum ziua comunei. Veniturile au scăzut drastic şi nu vreau să renunţ la ritmul investiţiilor pentru ziua localităţii. O să analizăm veniturile din luna septembrie şi voi lua o decizie împreună cu consilierii locali“, a spus edilul-şef al Işalniţei.