Doi tineri din localităţile doljene Teasc şi Castranova au fost transportaţi la spital, în noaptea de luni spre marţi, după ce s-au încăierat cu mai multe persoane, în faţa unui bar din localitate, unde era organizată o petrecere de Sfânul Ion.

Iniţial, scandalul a izbucnit între doi tineri, în barul cu pricina, şi a continuat afară, unde au fost implicate alte trei persoane. Poliţiştii doljeni spun că, în urma unui apel prin 112, au trimis mai multe echipaje în comuna Teasc. „La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, care au restabilit ordinea şi liniştea publică. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că între trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 30 de ani, din localităţile Daneţi şi Dobreşti, şi alţi doi bărbaţi, de 29 şi 34 de ani, din localităţile Teasc şi Castranova, a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia patru persoane au suferit leziuni. Doi bărbaţi au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale“, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

La spital au ajuns bărbaţii de 29 şi 34 de ani, din Tesac şi Castranova, care, pe lângă diverse leziuni, prezentau şi plăgi tăiate. Ceilalţi doi răniţi au refuzat să fie transportaţi la spital. Oamenii legii au mai precizat că au întocmit un dosar penal pentru lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Se pare că cei doi tineri care au pornit scandalul nu s-au înţeles asupra melodiilor pe care ar fi vrut să le asculte la petrecerea de Sfântul Ion.

Facebook Comments

Lasă un răspuns