Patru bărbaţi din Băilești, în vârstă de 26, 38, 39 şi 55 de ani, au fost reținuți, joi, de către polițiști, pe numele acestora fiind emise mandate europene de arestare pentru comiterea infracțiunilor de exploatare sexuală a minorilor, trafic de persoane cu scopul exploatării sexuale şi pornografie infantilă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a precizat că cei patru doljeni au comis faptele respective în Germania, autoritățile de acolo fiind cele care i-au dat în urmărire internațională.

„Pe numele celor în cauză, autorităţile din Germania au emis mandate europene de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea, pe teritoriul statului respectiv, a infracţiunilor de exploatare sexuală a minorilor, trafic de persoane cu scopul exploatării sexuale şi pornografie infantilă. Cei patru bărbaţi au fost prezentaţi de poliţişti Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele acestora ordonanțe de reținere pentru 24 ore, aceştia fiind încarceraţi în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dolj”, a declarat Grădinaru.

Facebook Comments