Noi focare de pesta porcina in Dolj

0
14745

Conducerea Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dolj a anunţat că pe raza județului Dolj sunt declarate un număr de 67 focare active în 20 localităţi; au fost stinse 175 focare de boală în 41 de localitati; au fost neutralizaţi prin metoda alternativă de îngropare 428 de porci morţi; 2676 porci ucişi în focare şi 5175 porci ucişi preventiv în 23 localităţi din 1022 exploataţii non profesionale.

Boala a fost confirmată la 29 mistreţi, în următoarele fonduri de vânătoare : Gighera, Sadova, Măceșu, Rast, Tunari (Poiana Mare), Cârna, Bratovoeşti, Dâlga, Bârca, Ciuperceni, Calafat, Radomir, Rojiţte şi Murta.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Dolj (CLCB) a stabilit Planul de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea PPA, precum și stabilirea zonelor de restricții.

DSVSA Dolj solicita sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorități, având în vedere consecințele economice grave generate de apariția acestei boli.

Proprietarii animalelor afectate de PPA vor fi despăgubiți de stat în condițiile prevazute de lege . Au fost intocmite 1281de dosare pentru despagubirea propietarilor de suine si au fost efectuate plati pentru 995 dosare , pentru 5534 suine in valoare de 5 243 390 lei.

Pesta Porcina Africana (PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire la aceștia, virusul PPA având însa impact major la nivel economic și social.