Codul galben va întra în vigoare mâine 28 noiembrie și va fi valabil două zile. Sunt vizate în acest interval de timp intensificări ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă, depuneri de gheață.

În intervalul menționat, în regiunile sudice și sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineața zilei de miercuri (28 noiembrie) și cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheață.

De asemena vântul va bate cu putere spulberând zăpadă depusă. Vorbim de ninsori în noapte de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi, 29 noiembrie.

Vremea va deveni deosebit de rece în toată țara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul și centrul țării.

Probleme vor fi peste tot în tara. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 40…50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea și în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55…75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității sub 100 de metri.

Vremea va rămâne rece pana spre finalul săptămânii. Sursa- ziaruldecraiova.ro

Facebook Comments