Laurentiu Darwin Diaconescu ” Doresc sa pun Bailestiul pe roate „

0
617

„Dragi băileşteni,
Am dat curs propunerii venite din partea dumneavoastră şi voi candida la funcţia de primar al orașului Băileşti. Am decis să fac asta pentru a putea scoate localitatea noastră, în vremuri, emblematică pentru Oltenia, din sfera subdezvoltării.
Avem nevoie de schimbări drastice, schimbări care să ofere un viitor promiţător copiilor, tinerilor dar şi celor mai în vârstă. În ultimii ani, nu a fost uşor să observ că, în timp ce alte oraşe îşi etalează cu mândrie dezvoltarea, Băileştiul încă se luptă pentru supravieţuire. Este dureros să străbat zilnic oraşul care, în anii lui de glorie, reprezenta mândria oltenească şi care, acum, este lăsat în paragină.
Băileştiul nu merită asta! Domniile Voastre nu meritaţi asta!
Gunoaie abandonate, câini fără stăpân la orice colţ de stradă, lipsa locurilor de joacă, a străzilor asfaltate, dar cel mai dureros imposibilitatea celor tineri de a spera la o viaţă mai bună, la un trai care să le permită să trăiască decent şi să se dezvolte. Acestea şi multe altele m-au determinat să vă ascult, încă o dată, doleanţele şi să-mi doresc să preiau frâiele acestui oraş. Împreună cu o echipă de consilieri am pus la punct proiecte de anvergură care au drept scop final readucerea gloriei Băileştiului.
Imi doresc să pun pe roate acest oraş. Cei mai mulţi dintre dumneavoastră mă cunoaşteţi prin prisma lanţului de Farmacii Darwin pe care îl deţin şi ştiţi cel mai bine, că îmi place să mă implic şi nu preget în a oferi ajutor şi soluţii atunci când sunt probleme. Acesta sunt eu: un OM pentru care munca asiduă şi schimbarea continuă fac parte din ciclul natural al vieţii mele.
Pentru că se poate! Trebuie doar să îţi doreşti!
Băileştiul merită o schimbare!” scrie Laurentiu Diaconescu pe Facebook .