Istoria bisericii grecesti din Calafat

Istoria bisericii grecesti din Calafat

Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Calafat, cunoscută şi sub numele de Biserica „Grecească” a fost zidită între anii 1864 – 1874.

Terenul a fost donat de ctitorul ei, Hagi Panait Theodoru, fiind amplasat în cel mai pitoresc şi înalt loc al oraşului, la o înălţime de peste 70 de metri deasupra nivelului Dunării, având o frumoasă vedere spre Dunăre şi Vidin.

Sfântul locaş este în formă triconică, cu ziduri solide de peste un metru în grosime, are trei turle, două pe pronaos şi una pe naos, ce se sprijină pe stâlpi solizi în formă pătrată, cu latura de un metru.

Interiorul bisericii este înnobilat de patru policandre de cristal veritabil de Murano.

În naos, pe partea dreaptă, la vedere, se află un epitaf de mare fineţe, realizat prin cusătură în basorelief din fir de aur şi argint, reprezentând scena punerii Domnului Hristos în mormânt.

În perioada Războiului de independenţă, biserica a suferit avarii grave, fiind lovită de obuzele inamice, care i-au distrus complet turla.

Acest lucru este consemnat de raportul întocmit de comandantul artileriei oraşului, unde se menţionează că: „17 lovituri au fost îndreptate asupra Bisericii Greceşti, unde se găsea ofiţerul observator şi staţia telegrafică; un obuz a lovit uşa bisericii, a intrat înăuntru, a explodat şi a sfărâmat ornamentele; un altul a pătruns în acoperiş, un al treilea a lovit turnul. În urma acestora, ofiţerul nu mai putea face observaţiile din cauza zgomotului şi a norului de pulbere.

Un al patrulea obuz pătrunde prin fereastra din faţa bisericii rupând grilele, face explozie în interior dărâmând şi lovind mai multe părţi din interior, un al cincilea loveşte în turnul din mijloc trecând prin ferestrele pe care le scoate din zidărie şi în fine, al şaselea cade înâuntrul bisericii, rupând sârmele conductoare şi aparatele.

Din acest moment, atât ofiţerul cât şi telegrafiştii geniului au fost siliţi a părăsi biserica şi a se adăposti mai înapoi şi în lături după un mal de pământ”.

După Primul Război Mondial membrii acestei comunități se diminuează. Din familia ctitorului rămâne doar Theodora Theodoris, care se căsătorise cu Mihalache Coandă, arendaș din Perișor - Dolj. Fiul lor, Constantin Coandă, a fost tatăl marelui savant Henri Coandă.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial un obuz lansat de pe navele de război germane care urcau în amonte pe Dunăre a intrat în biserică prin unul din geamurile din nord explodând în interior. Acesta a distrus toată latura de nord a bolților și o parte din catapeteasmă. Schijele aruncate de acesta au intrat în pereții naosului, afectând grav pictura și policandrele. Acest eveniment a avut loc în ziua de 26 august 1944, dată la care biserica a fost abandonată și închisă pentru treizeci de ani.

A fost predată Mitropoliei Olteniei de către ultimii greci din oraș de la acea vreme. Aceasta a fost deschisă în anul 1974 de către preotul Valerian Tudor, care a absolvit printre premianți atât Seminarul Teologic, cât și Facultatea de Teologie, lucrase 11 ani în sectorul de stat, la Serviciul tehnic al Combinatului Siderurgic din Hunedoara, avea 36 de ani, era căsătorit și avea o fetiță. Acesta a devenit preot după o perioadă în care a venit câte un preot de la Catedrala Mitropolitană din Craiova în urma vizitei efectuate de Mitropolitul Olteniei din perioada respectivă Teoctist Arăpașu.

În decursul timpului, sfântul locaş a fost restaurat prin contribuţia credincioşilor şi a oficialităţilor locale, fiindu-i redată strălucurea de altă dată.