Cum va fi vremea de Revelion

0
718

Administraţia Naţională de Meteorologie transmite că temperaturile sunt în scădere în toată țara. Totuși, temperaturile se mențin în continuare peste cele normale perioadei. De Revelion va fi frig, după care urmează o nouă încălzire a vremii.

Și în Oltenia, până pe 31 decembrie, vremea va fi într-un proces de răcire treptată. Valorile termice diurne vor scădea până la 1…2 grade la sfârșit de an. Apoi, temperatura aerului va crește de la o zi la alta, iar pe 5 ianuarie media maximelor va fi de 6 grade. Temperaturile nocturne vor scădea de la o valoare medie de aproximativ 8 grade la începutul primei săptămâni de prognoză, spre -5…-4 grade în intervalul 31 decembrie-5 ianuarie. Precipitații slabe cantitativ se vor semnala pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare pe 27, 28 și 29 decembrie.