Cele mai cunoscute tradiții românești de Paște

0
77

Paștele, una dintre cele mai importante sărbători creștine, este plin de tradiții, obiceiuri și superstiții pe care cei mai mulți români le cunosc și le respectă an de an. Astfel, încă din Sâmbăta Mare încep pregătirile preparatelor pentru ca în ziua de Înviere să nu lipsească nimic de pe masă.

Conform ziare.com,  ouăle roșii nu trebuie să fie lipsite, una dintre legende spunând că Maica Domnului a pus sub crucea lui Hristos un coș cu ouă care s-au înroșit de la sângele acestuia.  Așadar, ouăle puse pe masa de Paște trebuie să fie neapărat roșii pentru a putea semnifica bucuria învierii. Acestea se ciocnesc simultan cu rostirea formulelor tradiționale „Hristos a înviat!” și  „Adevărat a înviat!”.

Mielul trebuie să fie de asemenea nelipsit, sacrificarea acestuia fiind asociată cu aceea a lui Iisus Hristos, în timp ce pasca semnifică trupul lui Hristos, prin forma și ingredientele folosite. Astfel, aceasta trebuie să fie rotundă, cu împletitură din aluat pe margine și crucea răstignirii pe mijloc.

O altă tradiție spune că oamenii trebuie să meargă la slujba de Înviere în haine noi, apoi să ajungă acasă cu lumânarea de la slujbă încă aprinsă. Aceasta nu trebuie aruncată, ci ținută pentru a fi aprinsă în caz de primejdie.

În ziua de Paște, toți membri casei trebuie să se spele pe față cu apă în care se află ou roșu și ban de argint, pentru a fi sănătoși și pentru a avea spor. Cei mici, care de obicei se spală ultimii, sunt cei care vor lua banii din apa cu care s-a spălat. Copiii mai au o bucurie reprezentată de Iepurașul de Paște despre care se spune că lasă cadouri ascunse  ce trebuie găsite, mai susține sursa citată.