Premierul Viorica Dăncilă a anunţat astăzi, la începutul şedinţei de Guvern, că bugetarii vor avea zile libere şi 24 şi 31 d3ecembrie, ceea ce înseamnă câte o minivacanţă de 5 zile pentru Crăciun şi Revelion. „Am o veste bună pentru angajaţii din sistemul bugetar. Se vor bucura de încă două zile libere, în preajma Crăciunului şi Anul Nou, respectiv 24 şi 31 decembrie. Sper ca tot mai mulţi români să aibă tihnă şi linişte în perioada sărbătorilor”, a spus premierul Dăncilă. Prin urmare, perioada de vacanţă ar fi între 22 şi 26 decembrie şi o alta între 29 decembrie şi 2 ianuarie. Ulterior, aprobării deciziei Executivului, purtătorul de cuvânt al Guvernului Nelu Barnu a anunţat că „aceste zile libere vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru pe parcursul lunii ianuarie”.

Pentru salariaţii a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, cum ar fi unitățile sanitare sau cele de alimentaţie publică, angajatorul este obligat să compenseze cu zile libere în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru muncă prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Facebook Comments