Astăzi este Sfântul Mucenic Gheorghe: Patriarhia Română explică de ce nu se sărbătorește azi, ci luni

Astăzi este Sfântul Mucenic Gheorghe: Patriarhia Română explică de ce nu se sărbătorește azi, ci luni
LECȚIA DE ISTORIE - 23 aprilie: Uciderea Sfântului Gheorghe din porunca împăratului Diocletian.
În ziua de 23 aprilie a anului 304 Sfântul Mucenic Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare de către împăratul Diocletian, cel care declanșează cea mai mare persecuție din istorie asupra religiei creștine. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină și încă de tânăr rămâne orfan de tată. La vârsta de 14 ani se mută în Palestina împreuna cu mama sa, unde începe să mărturisească credința creștină, după care urmează cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Diocletian. În anul 303, când împăratul a început persecuțiile împotriva creștinilor, Sfântul Gheorghe a mărturisit chiar înaintea lui Diocletian, credința sa în Hristos. Va fi întemnițat și supus la diverse chinuri dar nici o tortură nu l-a făcut să renunțe la credință. Cei prezenți la aceste suferințe au fost uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat, fapt ce i-a făcut să renunțe la credința păgână și să treacă la credința în Hristos. Minunea învierii unui decedat, făcută de Sfântul Gheorghe, a convins-o pe însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Diocletian, să îmbrățișeze creștinismul. Supărat de aceasta împăratul Diocletian îl va condamna pe Sfântul Gheorghe la moarte prin decapitare în ziua de 23 aprilie a anului 304, această zi rămânând de atunci zi de prăznuire pentru toți creștinii. Și după moarte, Sfântul Gheorghe s-a arătat făcător de minuni, fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni, iar în conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său și există de asemenea numeroase orașe în România care îl au ca patron spiritual pe Sfântul Mucenic Gheorghe. Iconografia creștină păstrează cel mai mult, imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre legenda în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena din provincia Libiei, ce era terorizată de un balaur, iar această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale, steag aflat inițial la Mânăstirea Zografu din Muntele Athos, steag pe care se mai afla și o broderie cusută cu fir de aur în care este scrisă o rugăciune a lui Ștefan cel Mare către Sfântul Mucenic Gheorghe.
În acest an, slujba de Sfântul Gheorghe a fost mutată luni, 25 aprilie, a doua zi de Paşte. Asta pentru că pe 23 aprilie este ultima zi din Postul Paştelui şi este zi liturgică, iar pe 24 aprilie este Învierea Domnului, Paştele ortodox. Motivul pentru care are loc această schimbare este acela că ziua de cinstire a Sfântului Gheorghe coincide cu Sfânta şi Marea Sâmbătă, iar normele canonice ale Ortodoxiei prevăd ca sărbătorirea sfinţilor mari care cad în Vinerea Mare sau Sâmbăta Mare să fie transferată a doua zi de Paşti.