ALERTĂ – Autorităţile confirmă al şaselea caz de coronavirus în România

0
841

În această după amiază, s-a confirmat al șaselea caz de infectare cu noul coronavirus în România COVID 19. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani, care s-a întors din Lombardia în data de 28 februarie și se afla în autoizolare.

Conform primelor informații din teritoriu, în data de 2 martie 2020, bărbatul s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, secția de boli infecțioase cu febră și frison unde a rămas internat. Pacientului i s-au recoltat probe, inclusiv pentru testul pentru noul coronavirus, al cărui rezultat a ieșit pozitiv.

În prezent, s-a declanșat anchetă epidemiologică pentru stabilirea contacților.

Este cel de-a doilea caz confirmat, miercuri, după un băiat de 16 ani din Timişoara.

Al cincilea caz de infecție cu noul coronavirus este un adolescent în vârstă de 16 ani, nepotul bărbatului confirmat marți, în Timișoara, au declarat, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. El devine, astfel, primul pacient minor din România. Băiatul în vârstă de 16 ani al bărbatului pentru care testul la coronavirus a ieșit pozitiv a fost testat, iar rezultatul a fost, și în acest caz, pozitiv.

Astfel, el devine primul caz de infecție cu noul coronavirus al unui minor în România.

În prezent, trei pacienți sunt internați la Timișoara, iar unul la Cluj-Napoca.