Captura a fost făcută în urma unui control al polițiștilor de frontieră de la Calafat. Aceștia au verificat un cetățean bulgar care transporta diverse produse ce aveau ca destinație firme din Lituani și Letonia. Pe lângă obiectele declarate, oamenii legii au găsit și un mic arsenal.

„Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului şi au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, patru colete în care se aflau 69 de pistoale neletale cu gaze, calibru 9 mm şi 6 arme cu aer comprimat neletale, calibru 5,5 mm. Cu ocazia verificărilor, cetăţeanul bulgar a declarat că este șoferul unei firme de curierat, dar acesta nu a putut prezenta autorizaţiile speciale pentru a transporta armele pe teritoriul României”, au comunicat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au sesizat Serviciul de Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase al I.P.J. Dolj, iar pistoalele și puştile, în valoare de 11.400 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bulgarul în vârstă de 38 de ani este acum cercetat și într-un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.ziaruldecraiova.ro