Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat un cetăţean turc care a încercat să
intre ilegal în România, folosindu-se de paşaportul fratelui său, cu scopul de a
ajunge în Germania.
Ieri dimineaţă, în jurul orei 07:40, la Punctul de Trecere a Frontierei
Calafat-I.T.P.F.Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ară, călătorind ca pasager
într-un autoturism condus de către un cetă ean turc, un bărbat care a prezentat la
controlul de frontieră un paşaport eliberat de autorită ile din Turcia şi un permis de
şedere eliberat de autorită ile din Germania.
Procedând la verificarea documentelor de călătorie ale celor două persoane,
echipa comună de control, formată din poli i ti de frontieră români i bulgari, a
avut suspiciuni cu privire la fotografiile documentelor prezentate de pasagerul
autoturismului şi aspectul acestora, motiv pentru care au fost efectuate verificări
suplimentare. Astfel, s-a constatat că persoana respectivă a încercat să folosească
un paşaport şi un permis de şedere care aparţineau altei persoane.
În continuarea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că pasagerul este
cetăţean turc, iar paşaportul şi permisul de şedere aparţineau fratelui său, fapt
atestat de încă un permis de şedere valabil, eliberat de autorităţile germane pe
numele său, care a fost găsit în bagajele bărbatului. Cel în cauză a declarat că a
recurs la această metodă pentru că nu deţinea un document de călătorie valabil.
Poli i tii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în 
cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea
frontierei, aceasta a fost preluată de către autorită ile bulgare în vederea
continuării cercetărilor i dispunerii măsurilor legale ce se impun.