Gabi Tamaş nu doar că a condus la volan cu o alcoolemie de trei ori mai mare şi a ajuns la 205 km/h. Potrivit Yediot Aharonot, fundaşul român avea şi un permis care nu este valabil.

Deşi pe teren a avut evoluţii foarte bune, fundaşul central de 35 de ani pare inconştient, în momentele în care e alături de bunul său prieten, „paharul”. Pe lângă alcoolemia şi viteza uluitoare, care denotă lipsă de judecată, Tamaş nu avea nici măcar permisul valabil.

Ca atare, jucătorul a fost adus în faţa unei instanţe din oraşul Petah Tikva, situat în apropiere de Tel Aviv, şi a fost arestat cel puţin până miercuri.

Un jucător străin de fotbal a fost prins conducând cu 205 km/h pe autostradă și având o alcoolemie de 0.773 mg/l în aerul expirat” anunță israelienii de la Sport 1. Incidentul s-a petrecut noaptea trecută, iar fotbalistul în cauză este Gabi Tamaș. Fundașul român de 35 se află în prezent la tribunalul din Petah Tikva, unde va fi judecat.

Gabi Tamaș se afla în mașină împreună cu două femei în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliție. De notat că presa din Israel a notat că românul ar putea rămâne în arest 30 de zile. O decizie în acest sens se va lua, probabil, miercuri.

Escapade celebre ale lui Gabi Tamaș

Gabi Tamaş e unul dintre cei mai celebri jucători de fotbal din România cu principal hobby alcoolul. Asta şi pentru că de multe ori când a pierdut nopţi alături de „prietenul” său, fundaşul a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Sunt de neuitat escapadele repetate de la FCSB, dar şi momentul în care a spart o uşă de la un bloc, pentru ca apoi să doarmă în faţa unei uşi.

Şi la naţională, apărătorul şi-a făcut de cap: