Accident mortal la Poiana Mare. Tânăr de 24 de ani, decedat, motociclist la spital

0
7584

Aseară, în jurul orei 23.00, polistii doljeni au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 55 A, in interiorul localității Poiana Mare, s-a produs un accident de circulație.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit faptul ca un tânăr de 19 ani, din Poiana Mare nu s-ar fi asigurat la executarea virajului la stânga pentru a intra într-o parcare, moment în care a fost lovit din spate de un moped, care se angajase în depășirea autoturismului și care era condus de un bărbat de 28 de ani, din Desa, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

In urma accidentului a rezultat decesul pasagerului de pe moped, un tânăr de 24 de ani, din Poiana Mare, precum și vătămarea conducătorului mopedului, care a fost transportat conștient la spital.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că bărbatul de 28 de ani avea o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemie.

In cauza polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa, vătămare corporală din culpa, conducerea unui vehicul fara permis de conducere și sub influența alcoolului.  craiovaforum.ro

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here