1790 pachete cu țigări, ascunse într-un microbuz,descoperite în P.T.F. Calafat

0
514
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat și
Serviciului Teritorial Poliției de Frontieră Dolj – Inspectoratul Teritorial al
Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, ascunse într-un microbuz 1790
pachete cu ţigări, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în
ţară.
În data de 11.07.2020, în jurul orei 07.40, în Punctul de Trecere al Frontierei
Calafat s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar H. Y., în
vârstă de 21 de ani, la volanul unei microbuz înmatriculat în Bulgaria.
Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit,
disimulate în bagajele personale cantitatea totală de 1790 pachete cu țigări.
La cercetări, şoferul a declarat că a cumpărat țigările din Bulgaria și urma să
le transporte în Germania.
Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 35.800 lei, a fost ridicată în
vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere de către orice persoană în afara
antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului
titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste
limita a 10.000 țigări, faptă prevăzută articolul 452 litera h, din Legea 227/2015.