Home / Local / Un politist din Plenita a refuzat 200 euro spaga

Un politist din Plenita a refuzat 200 euro spaga

Poliţiştii doljeni împreună cu ofiţeri din cadrul DGA – Serviciul Teritorial Anticorupţie Dolj şi sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au prins în flagrant un tânăr în timp ce oferea bani unui agent de poliţie din comuna Pleniţa. Mai exact, ieri, agentul principal de poliţie Gheorghe Bongiu, şeful Postului de Poliţie Pleniţa, a informat comanda inspectoratului cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, un tânăr din localitate i-a oferit o sumă de bani pentru a-i restitui permisul de conducere reţinut pentru o abatere la regimul rutier.

Agentul de poliţie l-a refuzat pe doljean şi, la sediul Postului de Poliţie Pleniţa, în urma activităţilor specifice desfăşurate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri DGA şi lucrătorii Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa s-a realizat flagrantul, un intermediar fiind prins în momentul în care a oferit suma de 200 euro pentru a i se restitui permisul de conducere. Cel în cauză a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

euro-1-350x190

Despre slasher

Check Also

Suma totala a proiectelor declarate eligibile pentru Calafat in acest an este fabulosa ! Iata ce lovitura a dat primaria !

Incepand de la mijlocul anului viitor cand vor incepe ca unele proiecte sa se deruleze …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Or wait 5 seconds