Home / Technologie / Trei zile de FRIG CUMPLIT, până sub minus 25 grade. Cel mai geros REVELION din ultimii 50 de ani

Trei zile de FRIG CUMPLIT, până sub minus 25 grade. Cel mai geros REVELION din ultimii 50 de ani

Temperaturile se prăbuşesc dramatic în următoarele zile. Românii trebuie să se pregătească pentru cel mai geros Revelion din ultimii 50 de ani. Meteorologii au anunţat o răcire bruscă a vremii, cu temperaturi ce vor coborî până la minus 25 de grade Celsius, în depresiuni. Informarea meteo a intrat deja în vigoare.
În intervalul 30 decembrie 2014, ora 20 – 2 ianuarie 2015, ora 10, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în toată ţara. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade.

Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.

Notă: În noaptea de marţi spre miercuri (30/31 decembrie) şi în cursul zilei de miercuri (31 decembrie) vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 40…50 km/h, spulberând zăpada deja depusă.

MIERCURI

Vremea va fi geroasă dimineaţa şi noaptea, dar local gerul va persista chiar şi pe parcursul zilei în centrul, sudul şi estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -12 şi -4 grade, iar cele minime se vor încadra între -20 şi -10 grade, izolat mai scăzute, chiar sub -25 de grade, în zonele depresionare din estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în sud şi est, iar noaptea şi în nord şi nord-vest. Vântul va mai avea intensificări, cu rafele de până la 40…50 km, în special ziua în Dobrogea, sudul Moldovei şi în jumătatea estică a Munteniei, unde va spulbera zăpada deja depusă. Pe arii restrânse în zonele joase, se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură, mai ales în partea a doua a intervalului, scrie Mediafax.

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi deosebit de rece, geroasă în cea mai mare parte a intervalului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -7 grade, iar cea minimă va fi de -17…-15 grade, mai scăzută la periferia oraşului.

JOI

Vremea va fi deosebit de rece, geroasă în special în prima parte a zilei şi noaptea în centrul şi sudul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nordice, centrale şi estice, unde îndeosebi spre seară şi noaptea, pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -10 şi -2 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 şi -2 grade, local mai scăzute în estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi sudul Banatului. În zonele joase, îndeosebi din sud, se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

Trei Zile De FRIG CUMPLIT, Până Sub Minus 25 Grade. Cel Mai Geros REVELION Din Ultimii 50 De Ani

Despre slasher

Check Also

Cod rosu de canicula la Calafat in weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare Cod Roşu de temperaturi extreme, val …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Or wait 5 seconds