Home / Actualitate / Tanar din Motatei condamnat la 8 ani şi 7 luni de puşcărie după ce i-a tăiat gâtul cu sabia unui consătean

Tanar din Motatei condamnat la 8 ani şi 7 luni de puşcărie după ce i-a tăiat gâtul cu sabia unui consătean

Tânărul de 29 de ani din comuna doljeană Moţăţei ajuns după gratii în octombrie 2015, după ce a fost la un pas să bage în pământ un alt tânăr, de 24 de ani, din aceeaşi localitate, a fost condamnat la o pedeapsă totală de 8 ani şi 7 luni închisoare cu executare. Autorul i-a tăiat gâtul victimei cu o sabie, după un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool, într-un bar din localitate. Medicii legişti au stabilit că victima a avut nevoie de 80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi că leziunile suferite i-au pus viaţa în primejdie, iar inculpatul trebuie să-i plătească daune morale în valoare de 30.000 lei, dar şi cheltuielile de spitalizare în valoare de aproape 3.000 lei.

dubaDupă aproape un an şi jumătate de proces, magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa în cazul tentativei de omor din comuna doljeană Moţăţei. Reamintim că fapta pentru care Petrică Marin Dobre a ajuns în spatele gratiilor s-a petrecut în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2015. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, în noaptea respectivă, între Constantin Andrei Gheonea, de 24 de ani, din Moţăţei, şi Petrică Marin Dobre, de 28 de ani, din aceeaşi localitate, a izbucnit un conflict. Cei doi s-au apucat la ceartă în barul în care se aflau şi după un schimb de replici, Dobre l-a luat la pumni pe Gheonea, lovindu-l în special în zona feţei. Ca să scape, tânărul de 24 de ani a fugit afară şi s-a refugiat în autoturismul unui prieten. Petrică Marin Dobre a ieşit şi el, şi a tăiat anvelopele maşinii în care era celălalt tânăr. Gheonea şi-a sunat tatăl, să vină să-l ia, şi au pornit amândoi pe jos, numai că o maşină i-a ajuns din urmă şi a coborât Dobre, înarmat cu o sabie, cu care l-a lovit pe Constantin Andrei Gheonea la gât. Victima a fost transportată de urgenţă la spital, lucru ce i-a salvat viaţa, întrucât rana suferită, o plagă de 13-15 cm, în zona latero-cervicală stângă, a fost extrem de gravă. După ce a fost stabilizată, victima a fost examinată şi de medicii legişti care au stabilit că are nevoie de 80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi că i-a fost pusă viaţa în primejdie. În cursul zilei de 12 octombrie 2015, Petrică Marin Dobre a fost reţinut pentru 24 de ore, în baza ordonanţei de reţinere emisă de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar marţi, 13 octombrie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, fiind şi acum în spatele gratiilor.

Trebuie să-i plătească 30.000 lei daune morale victimei

tribunalProcurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Petrică Marin Dobre pentru săvârşirea unei infracţiuni de „tentativă de omor” şi a două infracţiuni de „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, dosarul fiind înregistrat pe 2 noiembrie 2015 la Tribunalul Dolj. În cursul zilei de vineri, 10 martie a.c., magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa în cauză, doljeanul fiind găsit vinovat de toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa. A primit o pedeapsă de 6 ani închisoare în acest dosar, dar, pentru că mai avea două condamnări, judecătorii le-au contopit, rezultând o pedeapsă totală de 8 ani şi 7 luni închisoare: „Condamnă pe inculpatul Dobre Petrică Marin la pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care se adaugă în cumul aritmetic un spor de o treime din cele 2 pedepse de 8 luni închisoare aplicate prin S.P. 129/2015 a Judecătoriei Calafat, pedeapsa rezultantă fiind de 6 ani şi 7 luni închisoare, pedeapsă care se adaugă tot în cumul aritmetic pedeapsa anterior neexecutată de 2 ani închisoare aplicată prin S.P. 155/2012 a Judecătoriei Calafat, şi pentru care s-a constatat revocat beneficiul suspendării condiţionate, urmând ca în final inculpatul să execute 8 ani şi 7 luni închisoare. (…) Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.03.2017”, se arată în hotărârea instanţei. Judecătorii i-au scăzut din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 12 octombrie 2015 la zi şi l-au menţinut în arest preventiv. În plus, inculpatul trebuie să-i plătească 30.000 lei cu titlu de daune morale lui Constantin Andrei Gheonea şi 8.100 lei despăgubiri materiale, la care se adaugă 2.934,01 lei cheltuielile de spitalizare ale victimei şi 2000 lei cheltuieli judiciare. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova atât de inculpat, cât şi de procurori.

Despre slasher

Check Also

Cod galben de ploi in toata Oltenia

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare valabilă în perioada 7 octombrie, ora 3:00 — …

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *