Home / Politica / SURSE – PNL ABANDONEAZĂ pista UNPR: adio, fuziune!

SURSE – PNL ABANDONEAZĂ pista UNPR: adio, fuziune!

UNPR a încercat să negocieze cu două tabere, după alegerile locale, dar se pare că își va lua țeapă atât de la PSD, cât și de la PNL. Surse din PNL susțin că cei doi copreședinți, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, nu vor propune Biroului Politic Național o fuziune cu UNPR sau cu PSRO-ul lui Mircea Geoană.

”Liderii PNL nu vor propune colegilor din BPN, în şedinţa de luni, o alianţă sau o fuziune cu UNPR şi PSRO, deşi atât UNPR, cât şi PSRO ar fi fost de acord cu fuziunea prin absorbţie cu PNL, în schimbul unor locuri pe listele pentru alegerile parlamentare”, au declarat surse din PNL, informează Mediafax.

Cel mai probabil PNL va merge singur în alegerile parlamentare din toamnă, au mai spus surse din rândul liberalilor.

”PNL, cel mai probabil, va decide să meargă singur în alegerile parlamentare pentru că mizează pe un scor politic bun care să îi asigure formarea unei majorităţi parlamentare în jurul propunerii de prim-ministru pe care o va face partidul”, au mai precizat aceleaşi surse.

De altfel, Alina Gorghiu a scris și un mesaj pe Facebook în care lasă să se înțeleagă că toată agitația din presă nu va fi confirmată, pentru că PNL nu va fuziona cu UNPR.stiripesurse.ro

sut-afara-excludere

Despre slasher

Check Also

Victorie lejera pentru PSD la Craiova si Isalnita ! PNL Craiova din nou un rezultat foarte slab !

Alegerile partiale de ieri nu au adus nici o surpriza in Dolj . La Craiova …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *