Sediu al Serviciului de Înmatriculare a maşinilor, la Calafat

0
1264

Un sediu secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Dolj va funcționa, începând de mâine, în municipiului Calafat din județul Dolj.

Potrivit unui comunicat de presă, serviciile oferite se referă la înmatricularea vehiculelor; transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculelor; radierea vehiculelor; eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare; eliberarea unor noi plăcuțe cu numere de înmatriculare în cazul pierderii, furtului, deteriorării; păstrarea combinației numărului de înmatriculare; eliberare autorizații provizorii.

În cazul în care la înmatriculare se solicită o combinație preferențiala a numărului de înmatriculare, solicitantul va comunica lucrătorului combinația dorită cu recomadatea verificării prealabile a disponibilității combinației folosind linkul: https://www.drpciv.ro/drpciv-forms/plate-number”

La depunerea documentației pentru operațiunile anterior menționate, solicitanții vor atașa dovada plății reprezentând contravaloarea certificatului de înmatriculare = 49 lei sau autorizației provizorii=13 lei) folosind următoarele  modalități de plată:virament, mijloace de plata onlie, www.ghișeul.ro.

Potrivit reprezentanților Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Inmatriculări Vehicule Dolj: „Nu se poate încasa numerar la ghișeu contravaloarea certificatului de înmatriculare sau a autorizației provizorii. Pot fi încasate doar sume reprezentând contravaloarea plăcilor cu numere de înmatriculare/provizorii. Plăcuțele cu numere de înmatriculare/provizorii, certificatele de radiere, documentele de înmatriculare, dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare nu vor fi eliberate în aceeași zi în care a fost făcută solicitarea. Eliberarea acestora va fi efectuată în următoarea zi lucrătoare din mun. Calafat conform programului de lucru”.

În cazul în care solicitantul nu se prezintă în ziua în care ar fi trebuit să ridice plăcuțele cu numere de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului, dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, acestea vor trebui solicitate și vor fi eliberate la sediul principal al serviciului din Craiova.