Home / Actualitate / Se pregateste reintroducerea stagiului militar obligatoriu

Se pregateste reintroducerea stagiului militar obligatoriu

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentant bilanțul instituției în primele șase luni ale acestui an, că în cadrul ministerului s-a discutat de mai multe ori despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu.

„Vă reamintesc faptul că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat. Este o discuție care apare tot mai des și sunt câteva state care au stagiul militar obligatoriu, cum este Suedia, dacă nu mă înșel. Am discutat de multe ori (în cadrul ministerului – n.red. ) lucrul acesta, dar există o analiză pragmatică față de acest subiect”, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor, întrebat despre posibilitatea reluării stagiului militar obligatoriu în România.

Mihai Fifor a mai precizat că la nivelul Guvernului nu s-a discutat o astfel de inițiativă, scrie mediafax.ro.

„Deocamdată nu am dus în Guvern această inițiativă și nici nu cred că putem discuta curând despre așa ceva. Căutăm alternative, de aceea avem și legea rezervistului voluntar”, a mai precizat ministrul.

Stagiul militar nu mai este obligatoriu în România din anul 2007.

Despre slasher

Check Also

Dolj: Un tren de marfă a deraiat la Cârcea

Un tren de marfă încărcat cu biodiesel a deraiat în această dimineaţă în zona viaductului …

Lasă un răspuns

Or wait 5 seconds
%d blogeri au apreciat: