Scandal și bătaie la păcănele la Poiana Mare

Scandal și bătaie la păcănele la Poiana Mare

Polițiștii din cadrul Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 24 de ani, din comuna Giubega, fără forme legale în comuna Poiana Mare. Băiatul ar fi lovit cu pumnii și picioarele aparatele de jocuri de noroc tip slot machine, dar și obiectele de mobilier din trei societăți comerciale din comună, provocând indignarea persoanelor prezente.

Totodată, în incinta uneia dintre societățile comerciale, tânărul l-ar fi agresat fizic pe un bărbat din localitate, provocându-i acestuia leziuni traumatice.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul zilei de 22 martie, persoana reținută a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, informează polițiștii. preluare jurnalulolteniei.ro