Home / Technologie / Românii trec la ORA DE IARNĂ. Ce TREBUIE știut

Românii trec la ORA DE IARNĂ. Ce TREBUIE știut

Românii își vor da duminică noapte ceasurile înapoi cu o oră, la 04.00, care va deveni 03.00. Astfel, 30 octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans față de timpul universal coordonat (UTC), scrie News.ro.

Trenurile de călători vor pleca din stații după ora de vară până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 04.00. După trecerea la ora Europei Orientale, trenurile vor opri în stațiile din parcurs stabilite, unde vor staționa până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră. Trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală își vor continua mersul până la destinație.media-144563552302840300

Având în vedere că și în țările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale se face în aceeași zi, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Numerotarea fusurilor începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich din Marea Britanie, către est. Pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale este ora fusului 1, iar a Europei Orientale, ora fusului 2.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a luni octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferența față de UTC este de trei ore.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai și 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vara au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie și 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai și 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă și în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o țară la alta.

Despre slasher

Check Also

Unul dintre cele mai subestimate telefoane smart – Review Samsung Galaxy A3

Unul dintre subiectele cele mai des abordate din ultima vreme este cel legat de modalitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *