Rezultat excelent la Liceul Independenta ! Promovabilitate de peste 90% ! Locul 6 pe Dolj dupa 5 licee din Craiova !

0
2576

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat au fost afişate ieri. În judeţul Dolj, din cei 4.577 de candidaţi prezenţi au promovat sesiunea 2.875. Rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020 este de 62,81%, fiind apropiată de media pe ţară. Au fost înregistrate şi 11 medii de 10.

Absolvenţii de liceu au aflat ieri primele note ale examenului naţional de bacalaureat. La nivel naţional, procentul de promovare este de 62,9%. În Dolj, din cei 4.577 de candidaţi prezenţi, au promovat sesiunea 2.875. Rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020 este de 62,81%, fiind apropiată de media pe ţară. Din sesiunea curentă, rata de promovare este 73,38%, iar pentru cei din sesiunile anterioare – 23,37%.

„Precizăm că 340 de candidați au absentat, iar 13 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat“, se arată în comunicatul ISJ Dolj.

11 candidaţi de media 10

În această sesiune au fost înregistrate şi 11 medii de 10. Cinci dintre candidaţii cu un astfel de rezultat sunt de la Colegiul Național „Frații Buzeşti“. Doi candidaţi sunt de la Colegiul Național „Elena Cuza“, iar alţi doi candidaţi de 10 sunt de la Colegiul Național „Carol I“.

Câte o medie de 10 a fost înregistrată şi la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ şi Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu“. La nivelul judeţului sunt sute de candidaţi care au obţinut nota 10 la una dintre disciplinele de examen.„132 de candidați au obținut nota 10 la proba de limba și literatura română, 216 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului, iar 239 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării“, este menţionat în comunicatul ISJ Dolj.

Clasamentul judeţean după procentul de promovare a bacalaureatului

În ceea ce priveşte clasamentul liceelor la nivelul judeţului Dolj, după procentul de promovare, conform ISJ Dolj, cel mai mare procent de promovare a fost înregistrat la Liceul Tehnologic Special „Pelendava“, care şcolarizează elevi din Centrul de Detenţie. Această unitate şcolară are 100% promovabilitate şi este singurul liceu cu acest procent. În spatele datelor se află un singur candidat, care a promovat examenul cu media 7,25.

Pe locul al doilea se află Colegiul Naţional „Carol I“ Craiova – 99,25%, urmat de Colegiul Naţional „Elena Cuza“ Craiova – 98,55%, şi de Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan“ Craiova – 98,37%.

Pe locul cinci este Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova -98,35%, urmat de Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu“ – 98,02%, şi de Liceul Teoretic „Independenţa“ Calafat – 91,04% şi de Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“ Craiova – 90,95%. La polul opus se află Liceul Tehnologic „Ing. Ionete Aurelian“ Malu Mare, cu nici un elev promovat.

Azi e ultima zi pentru contestaţii

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, inclusiv azi, 1 iulie, în intervalul orar 8.00-12.00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Sursa-Gazeta de Sud