Home / Monden / Proiectul fotografic „Calafat prin anotimpuri” continuă! Expoziţie şi concert, mâine, la Palatul „Marincu”

Proiectul fotografic „Calafat prin anotimpuri” continuă! Expoziţie şi concert, mâine, la Palatul „Marincu”

La Calafat se află în plină desfăşurare proiectul fotografic, în patru etape, „Calafat prin anotimpuri”, ajuns la ediţia a III-a, cu tema „Primăvara”. Organizat sub egida Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), de Primăria Municipiului Calafat, Casa de Cultură şi Muzeul de Artă din localitate, proiectul are scopul de a surprinde schimbările naturale ale anotimpurilor în spaţiul fix din peisajul citadin. Unul dintre artiştii participanţi – prof. univ. dr. Eugen Moritz, de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, deschide, cu acest prilej, o expoziţie personală la Calafat, sub genericul „Dincolo de anatomia memoriei”, al cărei vernisaj va avea loc mâine, 7 aprilie, ora 17.00. Evenimentul va fi urmat, la ora 18.00, de un concert extraordinar susţinut de studenţi bursieri ai „SoNoRo-Interferenţe 2017” şi profesorii care îi pregătesc.

Au primăvara în obiectiv artişti din Cluj-Napoca, Timişoara, Reşiţa, Oradea etc.

La această etapă a proiectului „Calafat prin anotimpuri” – care se desfăşoară în perioada 3-10 aprilie a.c. – participă fotografi cunoscuţi din ţară, membri ai unor fotocluburi din România, precum Eugen Moritz şi Camelia-Elisabeta Hîrlea (Cluj-Napoca), Nicolae-Dumitru Vlădulescu, Flavian Săvescu şi Liviu Romanescu (Reşiţa), Victor Ioan (Timişoara), Claudiu Neţoiu (Baia de Aramă), Tudorel Predan (Calafat), Ovi D. Pop (Oradea). Potrivit directorului Casei de Cultură Calafat, Dan Vană, precedentele etape ale proiectului s-au desfăşurat în perioada 1-5 noiembrie 2016 („Toamna”) şi 1-6 februarie 2017 („Iarna”). Toate fotografiile realizate vor fi prezentate atât pe paginile online ale proiectului, https://www.facebook.com/muzartc27/ şi http://calafatprinanotimpuri.muzartc.ro/, cât şi pe simezele Muzeului de Artă Calafat – Palatul „Marincu”.

Artistul şi profesorul Eugen Moritz: „Prin ceea ce fac, nu mă consider un simplu fotograf, ci un plastician”

E MoritzUnul dintre artiştii participanţi la această a III-a ediţie, cu tema „Primăvara” – Eugen Moritz, profesor la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca – îşi prezintă la muzeul calafetean o expoziţie personală de artă plastică, intitulată „Dincolo de anatomia memoriei”. Vernisată mâine, 7 aprilie, la ora 17.00, expoziţia va fi prezentată, apoi, la Galeria de Artă „Nikola Petrov” din Vidin (director: Bogdan Alexandrov).

«Am remarcat faptul că fotografia intervine pregnant în lumea artei ca instrument, iar artiştii apelează tot mai mult la imaginea fotografică, aceasta devenind un mod de a lua contactul cu realitatea. Prin ceea ce fac, nu mă consider un simplu fotograf, ci un plastician care, pornind de la fotografie, foloseşte de multe ori mijloacele specifice picturii şi graficii. Este un teren greu accesibil care, în ciuda aparenţelor, implică multe dificultăţi. Faptul că sunt instalat ca personaj în exersarea artelor plastice, respectiv pictură, grafică şi graphic-design, că mă ocup şi de arta video, că am ajuns, ca profesor, să am de-a face cu formarea viitorilor artişti profesionişti ai domeniului imaginii şi comunicării vizuale, toate acestea influenţează mult relaţia mea cu fotografia», spune Eugen Moritz.

Concert extraordinar al studenţilor bursieri „SoNoRo-Interferenţe 2017”

Palatul-Marincu 1Vernisajul va fi urmat, la ora 18.00, tot la Muzeul de Artă Calafat, de un concert extraordinar susţinut de 16 dintre cei 37 de studenţilor bursieri ai „SoNoRo-Interferenţe 2017” (www.sonoro.ro) şi ai profesorilor care îi pregătesc. În cadrul acestui program educativ, tinerii muzicieni participă, zilele acestea, la un workshop organizat în Portul Cultural Cetate. Sub motto-ul „Avem nevoie de adevăraţi muzicieni, nu doar de buni instrumentişti”, „SoNoRo-Interferenţe” urmăreşte lărgirea orizontului tinerilor selectaţi, precum şi stimularea interesului lor şi în alte domenii culturale.

Tinerii muzicieni bursieri au ocazia să studieze muzica de cameră alături de artişti de talie internaţională şi de profesori de la diferite Universităţi de Muzică din Europa. La finalul fiecărei sesiuni de lucru, ei interpretează lucrările studiate în cadrul workshopului, alături de profesorii lor, în concerte special organizate. La Calafat, împreună cu profesorii Anton Martynov (vioară), Răzvan Popovici (violă) şi Marcin Sieniawski (violoncel), cei 16 tineri bursieri vor oferi publicului spre audiţie un program muzical ce include compoziţii de Franz Schubert (Cvintet de coarde în Do major, D.956, şi Trio în Si bemol major, D. 471), L. van Beethoven (Serenade pentru trio de coarde în Re major, op. 8) şi Sir Edward Elgar (Salut d’amour pentru trio de coarde).

Despre slasher

Check Also

Un calafetean realizeaza o emisiune la Antena 3

In fiecare duminica de la ora 9,30 in cadrul emisiunii ,,Numai de bine” de la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Or wait 10 seconds